Iohannis: Începând cu 2023, vom face un efort pentru a crește alocarea bugetară pentru Apărare, de la 2% la 2,5%

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Iohannis: Începând cu 2023, vom face un efort pentru a crește alocarea bugetară pentru Apărare, de la 2% la 2,5%

Politică 15 August 2022 / 14:02 2699 accesări
Foto: presidency.ro

Foto: presidency.ro

Președintele României a declarat,de Ziua Marinei, că astăzi "este necesar un nivel superior de ambiție", inclusiv în domeniul apărării, "pentru a face față provocărilor multiple în actualul context extrem de complicat".

"De aceea, începând cu anul 2023, vom face un efort în plus pentru a crește alocarea bugetară pentru Apărare de la 2% din PIB, cât este în prezent, la 2,5%", a spus șeful statului.

El a adăugat că aceste fonduri vor fi folosite "pentru a accelera înzestrarea și modernizarea Armatei României, inclusiv a Forțelor Navale, și pentru a crește nivelul de pregătire a militarilor noștri".

În decurs de câteva luni, România a devenit un simbol al unităţii, solidarităţii şi coeziunii care caracterizează Alianţa nord-atlantică, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, prezent luni lafestivităţile prilejuite deZiua Marinei Române, la Constanţa.

"Ne aflăm pe ţărmul Mării Negre, la câteva sute de kilometri distanţă de războiul nedrept şi brutal declanşat de Rusia împotriva Ucrainei", a spus preşedintele.

Iohannis a menţionat că Marea Neagră este considerată astăzi o zonă de interes strategic pentru securitate euro-atlantică şi că acest lucru este demonstrat nu doar de vizibilitatea regiunii, ci şi de prezenţa a peste 5.000 de militari aliaţi în România.

De asemenea, preşedintele a evidenţiat tenacitatea şi dârzenia de care dau dovadă marinarii, menţionând că a fi marinar este "mai mult decât o meserie, este un stil de viaţă".

"A fi marinar este mai mult decât o meserie, este un stil de viaţă care presupune multe sacrificii, dar şi nenumărate satisfacţii şi împliniri", a spus Iohannis.


Totodată, Klaus Iohannis a adus un omagiu celor care s-au jertfit sub pavilionul naţional.



Ştiri recomandate

12