Israelul izolează Fîşia Gaza

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Israelul izolează Fîşia Gaza

Externe 18 Iunie 2007 / 00:00 952 accesări

Israelul a îngheţat, duminică, furnizarea de carburanţi pentru Fîşia Gaza, ca urmare a preluării puterii în acest teritoriu de către islamiştii Hamas. O purtătoare de cuvînt a companiei de combustibili Dor Alon, care a declarat că normele companiei nu-i permit să-şi dezvălui numele, a precizat că va continua furnizarea de combustibili către centralele termice din Gaza, dar în rest livrarea de carburanţi încetează imediat. Totodată, autorităţile israeliene au decis şi amplasarea preventivă a unor unităţi militare în nordul Fîşiei Gaza, în apropierea graniţei cu Israelul. Este vorba despre sectorul Dougit şi Alei Sinai, zonă unde s-au aflat două foste colonii evreieşti, desfiinţate după retragerea unilaterală israeliană. Israelul va continua să izoleze complet Fîşia Gaza pentru a evita ca Hamas să îşi extindă influenţa în Cisiordania şi îl susţine pe preşedintele Abbas. Prezenţa militară israeliană a fost imediat sancţionată de explozia a două rachete Katiuşka lansate asupra nordului Israelului. Rachetele au căzut la Kiryat Shmona, avariind un vehicul şi provocînd pagube unei şosele fără a provoca victime. Sînt primele incidente de acest gen de la sfîrşitul războiului din Liban, de vara trecută, cînd gherilele Hezbollah au lansat mii de rachete Katiuşka spre nordul Israelului, din Liban.

Preşedintele palestinian a semnat duminică un decret prin care scoate în afara legii forţa executivă a mişcării Hamas şi miliţiile acesteia, au anunţat surse oficiale. Ulterior, surse apropiate preşedinţiei palestiniene au dezminţit această informaţie. Este însă cert că un nou guvern, de criză, a depus jurămîntul duminică, la Ramallah. Nici nu s-au rostit bine jurămintele de credinţă, că un purtător de cuvînt al Hamas a afirmat că acesta este „ilegitim”. Mahmud Abbas a demis Guvernul dominat de Hamas, cerîndu-i independentului Fayyad Salam să formeze un nou guvern. Noul Executiv este format din 12 experţi independenţi. Economistul Salam Fayyad ocupa funcţia de ministru al Finanţelor în fostul Executiv. Aproape concomitent, premierul israelian Ehud Olmert a declarat că un guvern palestinian fără Hamas este un partener de negociere şi a sugerat că Israelul va recunoaşte în curînd noul Executiv. Sîmbătă, SUA l-au anunţat pe preşedintele palestinian că îşi vor relua cooperarea şi ajutorul financiar direct către guvernul de urgenţă. Ajutorul financiar american va permite, în primul rînd, plata salariilor funcţionarilor. După ce mişcarea islamistă Hamas a preluat, de vineri, controlul asupra Fîşiei Gaza, SUA şi-au exprimat sprijinul ferm pentru preşedintele Abbas. De altfel, SUA boicotau guvernul palestinian de la sosirea la putere în martie 2006 a Hamas, considerat organizaţie teroristă.

Pe de altă parte, duminică s-a anunţat că jurnalistul britanic de la BBC Alan Johnston, răpit la Gaza la 12 martie, va fi eliberat în curînd. Sediul sindicatului jurnaliştilor palestinieni din Gaza a fost atacat sîmbătă de un grup înarmat, care a confiscat documente şi calculatoare. Sindicatul a cerut mişcării islamiste Hamas să îşi asume responsabilitatea în faţa distrugerii sistematice a instituţiilor naţionale. De distrugere nu a scăpat nici casa din Gaza a liderului istoric palestinian, Yasser Arafat, care a fost jefuită. Combatanţi cu feţele acoperite cu cagule, din ramura armată a Hamas, Brigăzile Ezzedine al-Qassam, erau poziţionaţi în jurul casei, împiedicînd trecătorii să se apropie. Yasser Arafat, fondatorul mişcării rivale al-Fatah, a murit în 2004 într-un spital de la Paris, iar casa lui a rămas nelocuită, păzită de gardieni.

Taguri articol


12