Iulia Vântur nu poate ajunge la ziua lui Salman

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Iulia Vântur nu poate ajunge la ziua lui Salman

Monden 16 Decembrie 2014 / 00:00 740 accesări

Presa indiană îi contorizează Iuliei Vântur fiecare mişcare. Cum aceasta a dispărut iar din vizorul public, iar Salman Khan a fost surprins petrecând alături de alte frumuseţi, jurnaliştii indieni au încercat să afle unde este fosta prezentatoare de la Pro TV.

Actorul Salman Khan a prezentat-o pe Iulia Vântur la nunta surorii lui, de luna trecută, drept iubita sa oficială. Zilele trecute, însă, starul indian a fost surprins petrecând alături de răsfăţata miliardară Paris Hilton, căreia i-a făcut ochi dulci şi pe care a copleşit-o cu cadouri însemnate, în timp ce românca noastră a dispărut fără urmă. Astfel, jurnaliştii de la o publicaţie din Mumbai au aflat că frumoasa blondă a fost nevoită să se întoarcă în România pentru a-şi prelungi viza pentru India. Deşi celebrul actor indian a făcut tot ce i-a stat în putinţă ca formalităţile pentru prelungirea vizei româncei să fie făcute la Mumbai, aceasta a fost nevoită să se întoarcă în ţara natală. Iulia Vântur va pierde chiar şi petrecerea de ziua starului de la Bollywood, care va sărbători, pe 27 decembrie, împlinirea vârstei de 49 de ani.

Taguri articol


12