Lake View Center Constanţa - numărul 1 în domeniul distracţiei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Pentru toate vârstele şi buzunarele. În sezon şi extrasezon

Lake View Center Constanţa - numărul 1 în domeniul distracţiei

Eveniment 09 Octombrie 2010 / 00:00 13368 accesări

Oglinda Lacului Tăbăcărie a fost poleită, vineri seară, cu sclipirile multicolore ale focurilor de artificii care au anunţat deschiderea Lake View Center, situat pe bulevardul Mamaia, la numărul 283. La eveniment au participat numeroase personalităţi ale urbei, impresionate de ţinuta selectă a locaţiei şi de dotările de ultimă generaţie care răsfaţă cele mai rafinate gusturi în materie de bowling, billiard, darts, jocuri arcade sau fitness. Investiţia, în valoare de peste cinci milioane de euro, oferă constănţenilor şi turiştilor posibilităţi multiple de petrecere a timpului liber, atât în perioada sezonului estival, cât şi în extrasezon, într-un singur loc. “Această locaţie se doreşte a fi numărul unu în Constanţa în domeniul distracţiei. Nu ar fi existat fără sprijinul investitorilor şi, bineînţeles, al băncilor care ne-au finanţat. Este o locaţie care are dotări extraordinare”, a declarat directorul general Lake View Entertainment and Sports Center, Cristian Bărhălescu. La rândul său, reprezentantul investitorilor străini, Paris Mouradian, şi-a exprimat speranţa că investiţia va fi pe placul cât mai multor oameni care vor dori să-şi petreacă timpul liber într-un asemenea centru de distracţii. În calitate de finanţator al proiectului, directorul general al Băncii Transilvania, Mihaela Ichim, a afirmat că, din punctul său de vedere, proiectul Lake View este unicat: “Suntem alături de această investiţie care o să fie pe gustul multor constănţeni şi avem încredere în întreprinzătorii - român şi străin - care au dezvoltat proiectul”.

Distracţie la superlativ!. Cu o suprafaţă de 4.300 m.p., Lake View Center poate reuni peste 500 de persoane care se distrează simultan, iar vârsta publicului ţintă este cuprinsă între... doi şi 99 ani! Diferenţa faţă de orice alt complex de gen din România este faptul că toate dotările sunt de ultimă generaţie, plecând de la jocurile tip arcade care sunt peste 60, iar în acest moment sunt cele mai multe într-o sală de jocuri pentru copii din ţară! Un alt factor inedit este modelul pistelor de bowling, design Pininfarina 2010, ce a fost lansat în luna iunie. Menţionăm că Pininfarina este celebra marcă de design italian care a semnat modele de automobile exclusiviste precum Ferrari, Maserati, Rolls-Royce, Cadillac, Jaguar, Volvo, Alfa Romeo, Audi, Opel sau Lancia. În plus, cele 16 mese profesionale de biliard oferă absolut toţi parametrii necesari unui meci între profesionişti, iar echipamentele de întreţinere corporală – fitness, masaj, saună, duşuri, aerobic, aparatură cardio - au un standard extrem de ridicat, comparabil cu cel al marilor centre de gen din Europa. Restaurantul cu specific italian, elegant şi foarte bine adaptat, este deschis „până la ultimul client” şi oferă un meniu diversificat, de la fast-food până la specialităţi italieneşti, iar gelateria şi barul complexului satisfac cele mai exigente gusturi. Un alt aspect unic în ţară îl constituie „orele albastre”, un moment distractiv care începe în fiecare seară de la ora 22.00. Este vorba de lumini care, în momentul când se aprind, dau o irizaţie deosebită datorită inserţiilor din bilele şi mesele de biliard, mingile de bowling, popice, mochetă ori hainele albe ale clienţilor şi personalului.

Centrul este deschis de la 10.00 dimineaţa până la ora 02.00 noaptea, iar în weekend şi în sezonul estival este deschis non-stop. Aspectul cel mai important este însă faptul că, deşi beneficiază de dotări ultra-moderne, complexul este accesibil oricărui buzunar.

- Decebal Făgădău, viceprimar: „Mi se pare o investiţie benefică pentru constănţeni şi pentru turişti, o continuare firească a posibilităţilor de recreere din staţiunea Mamaia, precum Aqua Magic, Telegondola şi altele”

- Adrian Bavaru, rector onorific al Universităţii „Ovidius”: „Un asemenea centru de distracţii era absolut necesar pentru oraşul Constanţa, nu doar pentru tineret, ci pentru toate vârstele, mai ales în sezonul de iarnă”

- Nicodim Ungureanu, actor: „Într-adevăr, locaţia te lasă fără suflare datorită diversităţii posibilităţilor de recreere, de la fitness la Spa, bowling, jocuri electronice şi altele, încât îţi este foarte greu să alegi şi acesta mi se pare primul atu al investiţiei”

- Adrian Gâmbuţeanu, director general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri: „Cred că cei care au avut această idee şi au investit au făcut, practic, ceva revoluţionar pentru oraşul Constanţa, unde nu exista un centru de distracţii de asemenea anvergură”

- Alexandru Mazăre, senator de Constanţa: „Eu sunt un practicant al sportului şi un fan al mişcării. Este o investiţie deosebită, un asemenea obiectiv nu prea găseşti în multe oraşe din România. Totul este la superlativ!”



12