Legea salarizării unice, în dezbateri încă două săptămîni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Din cauza inadvertenţelor descoperite de sindicalişti

Legea salarizării unice, în dezbateri încă două săptămîni

Social 27 August 2009 / 00:00 585 accesări

Guvernul amînă cu două săptămîni asumarea răspunderii pe pachetul de legi, printre care şi cel al salarizării unice în sistemul bugetar, pe 2 septembrie proiectul urmînd să fie înaintat Parlamentului şi să înceapă dezbaterile, a declarat, ieri, liderul CNS Cartel Alfa, Bogdan Hossu. Liderul sindical a precizat că, la întîlnirea de la Guvern, reprezentanţii sindicatelor şi cei ai patronatelor au avut doar o primă discuţie cu reprezentanţii Guvernului privind pachetul de legi pe care Executivul urmează să şi-l asume. \"În şedinţa de astăzi (miercuri - n.r.) Guvernul îşi va însuşi o formă scrisă şi cel mai probabil luni vom avea o discuţie la Ministerul de Finanţe pe actul scris\", a precizat liderul „Cartel Alfa”. Hossu a spus că reprezentanţii Guvernului au recunoscut că se aşteaptă la reacţii din partea partidelor de opoziţie, dar şi din partea Justiţiei. \"Conform procedurii, se va da un termen mai mare, probabil de 10 zile, pentru a discuta în vederea îmbunătăţirii proiectului de lege, practic mai rămîn două săptămîni de discuţii şi consider că acest termen este suficient pentru a rezolva eventualele probleme constatate. 2 septembrie va fi data depunerii proiectului la Parlament\", a spus Hossu. La rîndul lui, preşedintele BNS, Dumitru Costin, a declarat că Guvernul a decis ca pe 2 septembrie să îşi asume doar un punct de vedere politic pe pachetul de legi. Costin a adăugat că pachetul de legi va fi de fapt o lege cu mai multe capitole, iar Guvernul îşi va asuma răspunderea în aproximativ două săptămîni. Cele cinci confederaţii sindicale - \"Cartel Alfa\", BNS, CNSLR-Frăţia, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România şi Meridian - au transmis prim-ministrului, la întîlnirea de marţi, de la Guvern, punctul de vedere comun referitor la proiectul legii salarizarii unice în sistemul bugetar, subliniind că există deficienţe şi nu se respectă acordul referitor la evoluţia salariului minim, ei solicitînd amînarea asumării răspunderii pe legea unică pînă în a doua jumătate a lunii octombrie. Reprezentanţii salariaţilor cereau introducerea în textul legii unice a salariilor minime pentru următorii cinci ani conform acordului din 2008 şi un mecanism de corecţie în funcţie de evoluţia salariului mediu. Sindicaliştii spuneau că, în această perioadă, trebuie stabilite, împreună cu toate sindicatele, mediile ponderate pe grupele mari de bugetari (învăţămînt preuniversitar, învăţămînt universitar, sănătate, administraţie publică, ordine publică, armată, justiţie). Totodată, potrivit sindicaliştilor, la nivelul fiecărui ordonator de credit trebuie să fie refăcuţi coeficienţii de ierarhizare, corectînd deficienţele şi stabilind aceşti coeficienţi astfel ca să rezulte pe domeniul de activitate media ponderată stabilită. Sindicaliştii solicitau respectarea acordului din 2008 referitor la evoluţia salariului minim brut pe economie, astfel încît raportul dintre salariul mediu brut pe economie şi salariul minim brut pe economie să fie egal cu 2 în anul 2014. Cele cinci confederaţii susţineau că proiectul de lege nu conţine introducerea tuturor mecanismelor de salarizare promovate prin legi speciale, aceste prevederi trebuind eliminate din aceste legi speciale (de exemplu Legea 221/2008). Sindicaliştii reclamau şi nerespectarea celor nouă criterii de evaluare convenite în ierarhizarea propusă, coeficienţii propuşi nereflectînd toate criteriile de evaluare (de exemplu incompatibilitatea, conflictul de interese), nerespectarea echivalărilor orizontale la cele trei comprimări făcute. Amintim că preşedintele CNS „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu declara, marţi, la finalul întîlnirii de la Guvern pe tema legii unice de salarizare, că proiectul legislativ va fi \"uşor modificat\", joi, la Ministerul de Finanţe. Hossu a spus că sindicaliştii au semnalat deficienţe ale actualului text, iar joi comisii formate din sindicate şi patronate vor face corectări pe acest text, pentru a elimina neconcordanţele. Hossu a susţinut că grilele din proiectul legii unice „se ştiu în mare”, problema fiind respectarea echilibrului. De asemenea, liderul „Cartel Alfa” a precizat că la legea unică va fi luat în calcul salariul minim pe economie, iar media ponderată din lege este de 2,7. Guvernul intenţionează să se reunească, sîmbătă, în şedinţă specială, pentru a discuta din nou despre proiectul de lege privind salarizarea unitară în sectorul bugetar, înainte să îşi asume răspunderea în faţa Parlamentului asupra acestui document, au declarat surse oficiale.

Taguri articol


12