Liceenii constănțeni vor putea afla rețeta succesului de la modelele lor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Caravana ”BookLand Evolution”

Liceenii constănțeni vor putea afla rețeta succesului de la modelele lor

Social 24 Octombrie 2014 / 00:00 624 accesări

Liceenii din Constanța vor avea oportunitatea să afle poveștile de viață și să pună întrebări unor profesioniști care au reușit să se facă remarcați prin activitatea lor profesională, în cadrul conferințelor practice BookLand Evolution. Acestea se vor desfășura de luni până vineri (27 - 31 octombrie) la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța, între orele 15.00 și 17.00, tinerii participând gratuit la aceste întâlniri. Luni vor urca pe scenă profesioniști consacrați, precum Ion State (instructor-șef Aikikai Constanța), Cristina Voicu (procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie, Structura centrală), Adrian Mina (medic stomatolog, Owner@ DaVinci Dental Clinic). Marți, le vor vorbi elevilor Valentin Coman (blogger), Florin Dobre (fashion designer) și Nicu Straton (fondator, videograf, editor la Straton Films). Miercuri, în fața tinerilor se vor afla Carmen Giga-Lungu (director executiv la Crucea Roșie Constanța), Vali Petcu (cântăreţ muzică folk) și Cornel Marcu (trainer NLP, JCI Constanta, Fondator Mind Evolution), iar joi - Gabriel Sincu (EY Tax Executive Director), Ruxandra Ogrendil (CEE Regional Director la IMC) și Cătălin Anghel (Crucial Systems). În ultima zi, vineri, elevii se vor întâlni cu Liliana Cornilă - Licor (designer, Owner la Casa de Modă LICOR), Andrei Bodean (procuror Parchet Judecătoria Constanța) și Ana-Maria Ștefan (actriță). De asemenea, tinerii pot accesa platforma online www.inPractica.ro, prin care au acces la programe de practică, internship, traineeship, part-time jobs și voluntariat în companii sau organizații din România. ”Singura șansă, singurul nord pe care îl poți controla și de care ești singur responsabil este educația. Educația îți va fi sfetnic și te va reprezenta în orice context!”, precizează Cornel Marcu. Joi, 30 octombrie, în ziua dedicată antreprenoriatului, membrii Fundației Romanian Business Leaders - partenerii BookLand și, totodată, susținătorii proiectului “Vreau să fiu antreprenor” - le vor vorbi tinerilor despre viața de antreprenor și le vor răspunde la întrebări, ajutându-i astfel să descopere secretele acestei meserii.

Taguri articol


12