Mangalia ţine capul de afiş la Bursa locurilor de muncă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mangalia ţine capul de afiş la Bursa locurilor de muncă

Social 12 Aprilie 2008 / 00:00 718 accesări

Chiar dacă mai este o săptămînă pînă la Bursa generală a locurilor de muncă, agenţii economici de pe litoral se grăbesc să vină cu oferte de job-uri pentru constănţenii care vor să intre în cîmpul muncii. Considerată cea mai importantă de peste an, Bursa organizată pe 18 aprilie, începînd cu ora 9.00, în Constanţa, Mangalia şi Medgidia, a reuşit să atragă pînă acum 62 de agenţi economici din tot judeţul. Potrivit reprezentanţilor Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM), la manifestarea de săptămîna viitoare şi-au anunţat prezenţa 28 agenţi economici din Constanţa, care pun la bătaie 728 locuri de muncă şi 15 din Medgidia (522 de slujbe). La fel ca anul trecut, Mangalia continuă să fie „vedeta” Bursei. Cei 19 angajatori din oraşul situat în sudul judeţului au înştiinţat AJOFM Constanţa că au peste 1.150 de slujbe vacante. Dacă cele mai multe locuri de muncă sînt disponibile pentru persoanele care vor să se angajeze pe post de cameriste de hotel - 260 locuri, ospătarii pot opta pentru cele 190 de slujbe vacante. Oferta celor 62 de angajatori vizează şi muncitorii necalificaţi în agricultură - 200 de locuri, bucătarii - 150, ajutorii de ospătari - 135, sudorii electrici - 105, lăcătuşii construcţii metalice şi navale - 95, profesorii - 39 posturi, şi lucrătorii comerciali - 30 de posturi.

Taguri articol


12