Medgidia a urcat pe podium

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal (m) / LN-3: CSM Medgidia - Pandurii Tg. Jiu 39-31

Medgidia a urcat pe podium

Sport 25 Septembrie 2006 / 00:00 729 accesări

Duelul european dintre CSM Medgidia, participantă în Challenge Cup, şi Pandurii Tg. Jiu, calificată în Cupa EHF, a fost dominat clar de elevii lui Ion Crăciun. Sîmbătă, în partida contînd pentru etapa a treia a Ligii Naţionale, gazdele au făcut spectacol în Sala Sporturilor din Medgidia, impunîndu-se cu 39-31, succes în urma căruia CSM a avansat pe poziţia a treia în clasament. Problema învingătoarei s-a rezolvat încă din prima repriză, cînd Murtaza şi compania s-au distanţat rapid, ajutaţi de apărarea agresivă şi contraatacurile fulgerătoare. Astfel, la pauză, formaţia gazdă avea un avantaj liniştitor, 21-11. La reluarea, antrenorul Ion Crăciun a rulat tot lotul, astfel că diferenţa de pe tabela de marcaj a scăzut. Chiar şi aşa, CSM Medgidia nu a avut niciun fel de emoţie în a-şi apropiat al doilea succes din acest sezon, care o aduce pe ultima treaptă a podiumului. “Am jucat destul de bine, în special în prima repriză, cînd defensiva a funcţionat perfect. Am fi putut cîştiga la o diferenţă mai mare, mai ales că am avut şi un avantaj de 13 goluri. Mai avem însă mult de muncă şi mă deranjează că jucătorii care nu prind echipa de start nu ştiu să gestioneze ce construiesc titulari. Încerc să-i instruiesc în acest sens, pentru că în cupele europene nu ne putem bate joc de vreo minge. Totuşi, sînt mulţumit că jucătorii au muncit şi au bătut o echipă cu pretenţii. Oaspeţii s-au lăudat că au handbalişti de valoare, dar noi am arătat ca o echipă omogenă. Cred că sezonul trecut a fost o întîmplare pentru că au ajuns aşa de sus. În ceea ce priveşte echipa mea, voi fi cu adevărat mulţumit cînd vom vorbi cu toţi aceeaşi limbă. Atunci vor veni şi performanţele”, a declarat Ion Crăciun. Relaxaţi datorită diferenţei mare de pe tabelă, elevii săi au ratat nu mai puţin de cinci aruncări de la 7 metri. Marcatori: Enescu 10, Murtaza 8, Cocean 7, Savenco 5, Nemenco 3, Răpciugă 2, Cazan 2, Puşcaşu 1, Dinescu 1.



Ştiri recomandate

12