Michael Jackson a fost ucis

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Michael Jackson a fost ucis

Monden 23 Iunie 2011 / 00:00 842 accesări

Sora mai mare a lui Michael Jackson, La Toya, susţine că regele muzicii pop a fost ucis, în urma unei conspiraţii ce urmărea obţinerea catalogului muzical în care se aflau peste 750.000 de melodii. Cântăreaţa, în vârstă de 55 de ani, a relansat pratic această ipoteză, marţi, într-un talk-show din SUA. ”Mi-a vorbit despre temerile lui şi era chiar înspăimântat, pentru că avea acel catalog atât de râvnit”, a declarat La Toya Jackson. Tot sora mai mare a regelui pop a lansat, în această săptămână, o carte cu caracter biografic în care sugerează că Michael Jackson, în ciuda temerilor sale, a fost obligat, practic, să se angajeze că va susţine seria de concerte This Is It, pentru care repeta atunci când a încetat din viaţă. Acele concerte se spune că l-ar fi ajutat pe artist să îşi rezolve o parte a problemelor financiare. În acelaşi context, La Toya Jackson a afirmat de curând şi că toţi cei care îl înconjurau pe fratele său doreau să deţină controlul asupra valorosului catalog muzical.

Chiar şi postum, Michael Jackson rămâne extrem de popular. Acesta a fost desemnat cel mai mare cântăreţ din toate timpurile, într-un sondaj organizat de revista britanică “New Musical Express”. Pe locul al doilea în acest top s-a clasat Freddie Mercury, fostul solist al trupei Queen, decedat în 1991. Cântăreţul american Elvis Presley a ocupat locul al treilea. Pe locurile următoare s-au clasat, în ordine, Axl Rose, John Lennon, David Bowie, Robert Plant, Paul McCartney, Stevie Wonder şi Aretha Franklin. La acest sondaj au participat peste zece milioane de persoane.

Michael Jackson a murit la 25 iunie 2009, din cauza unei doze de Propofol, un anestezic foarte puternic, ce i-a fost administrat de către doctorul său personal, Conrad Murray. Medicul, care este acuzat de uciderea prin imprudenţă a lui Michael Jackson, a recunoscut că îi dădea frecvent acest medicament, însă numai la cererea expresă a artistului.



12