Cînd un partid începe să miroase a mort, cei mai mulţi o tulesc de lîngă el! Pînă să se transforme în hoit, se adună în jurul său toate babele politichiei. Unele îl scuipă, chipurile, a deochi, dar, din cîte ştiu, saliva de neam prost nu a readus pe nimeni la viaţă, nici măcar în politică! Cînd un partid începe să miroasă a mort, în urma complicaţiilor care i s-au tras după o banală moţiune de cenzură, nu se prea înghesuie nimeni să-i ţină lumînarea. Un partid lovit de trăznet direct în moalele puterii nu face doi bani! Sînt şi cazuri cînd se organizează cîte un scurt priveghi, prilej pentru oportunişti şi trădătorii de partid să-şi pună cenuşă în cap din abundenţă. Ce a avut, maică, de ce a suferit? Aşa întreabă, făcînd pe proastele în tîrgul Parlamentului, babele politichiei. Mimează tristeţea, dar, în realitate, îşi freacă mîinile fericite! Groparii politichiei au iarăşi de lucru şi trepidează de fericire ori de cîte ori le pătrunde în nări mirosul înţepător de partid aflat pe năsălie. Ritualurile religioase sînt scurte şi la obiect. Sînt scoase în relief păcatele şi greşelile politice şi, cu toate că se spune că despre morţi numai de bine, se înjură ca la uşa cortului. De cîte ori moare un partid de la putere, pe cer se formează roiuri masive de profitori. Unii dintre ei pleacă, alţii revin… Circulaţia profitorilor în politică este permanentă după principiul că totul se transformă sub o identitate sau alta de partid… Un partid mort este rar pomenit. După decesul pe bază de moţiune sau trădare parlamentară, este plimbat în jurul locului de veci şi dat dracului. Mulţi naivi se aşteaptă la puţină recunoştinţă! Nişte tîmpiţi! Cine are timp de aşa ceva? Cu candela în mînă, profitorii încearcă să se replieze. Credeţi că-i arde cuiva de slujbe de pomenire? Sînt şi indivizi care nu cred în minuni şi reacţionează prompt după chipul şi asemănarea lor. Cît are un interes, se ştie, face toată ziua mătănii. Ieri, de pildă, dacă a auzit că partidul este în moarte clinică, s-a grăbit să-i dea peste bot! Ce personaj! Cînd moare un partid, nimeni nu depune coroane. Vin şmecherii şi îşi cer banii înapoi. Fac gît finanţatorii care aşteptau profitul baban din umbră. Se fac reproşuri la greu. Păi, eu am băgat bani într-un partid decedat? S-a găsit să moară cînd trebuia să-mi trag şi eu partea leului! Nu am văzut niciodată anunţuri în ziare care să anunţe cu profundă durere decesul partidului cutare. Nu e nimeni alături de nimeni în aceste clipe de tristeţe! Nu se transmit condoleanţe sau alte chestii de gestul ăsta. În general, evenimentul este ţinut la blat. Loviţi de amnezie, activiştii uită că au făcut parte din partidul decedat subit pe scena politică a patriei. Pentru că nu suportă singurătatea, după cum se scuză, îşi caută alinarea şi refugiul în braţele altui partid! Abia în astfel de momente ies la iveală tot soiul de relaţii politice extraconjugale. Descoperim partea parşivă a iubirii de partid. În realitate, decesul politic al unui partid ne arată adevărata faţă a unora dintre activiştii săi şi, în general, a celor care sînt mînaţi în viaţă numai de interesul personal. Şi atît. Sînt şi dintre cei care au destin politic de-a dreptul sumbru şi funebru. Pleacă de la un partid decedat şi intră într-un partid mort din faşă! Ce soartă! Da, dar indivizii îşi merită soarta! În ce priveşte morţii din politică, să păstrăm un moment de reculegere în memoria fostului senator Viorel Pană! Zicea că vrea să reintre în politică! Aiurea. Nu mai ţine cum ţinea…