Moţiune cu… repetiţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
PDL

Moţiune cu… repetiţie

Politică 20 Noiembrie 2013 / 00:00 306 accesări

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a anunţat ieri, în plenul Camerei Deputaţilor, depunerea moţiunii simple „Taxare până la capăt, USL te vrea sărac”, a cărei dezbatere a fost respinsă săptămâna trecută de către conducerea Camerei. „Vom depune moţiunea noastră care, dintr-o motivaţie foarte subţire, ne-a fost respinsă. Moţiunea simplă „Taxare până la capăt, USL te vrea sărac” vizează situaţia economică în contextul bugetului pe acest an, al rectificărilor bugetare şi bugetului pe anul viitor, care va intra în dezbaterea Parlamentului. Dezbaterea moţiunii noastre va orienta şi opţiunile dumneavoastră pentru noul buget”, a declarat Toader. În urma discuţiilor din Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, s-a luat decizia ca joi, 28 noiembrie, moţiunea simplă iniţiată de PDL şi PP-DD, intitulată „Taxare până la capăt, USL te vrea sărac!“, să fie dezbătută în plen, urmând ca apoi să aibă loc votul final, a stabilit, marţi, Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor.

Taguri articol


12