Număr record de turişti pe litoral pentru această perioadă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Număr record de turişti pe litoral pentru această perioadă

Justiție 19 Iunie 2007 / 00:00 680 accesări

Faptul că acest sezon estival a debutat cu dreptul este confirmat de numărul neaşteptat de mare de turişti prezenţi pe litoral în această perioadă. Potrivit hotelierilor, numărul turiştilor cazat la acest început de sezon în structurile de primire clasificate de pe litoralul românesc este cu 50% mai mare decît cel înregistrat în perioada similară a anului trecut. Dacă în iunie 2006 factorii implicaţi în turismul de litoral pregăteau primul miting de protest pentru a-şi manifesta dezaprobarea faţă de modul în care fostul ministru al Mediului, Sulfina Barbu, a înţeles să facă turism pe litoral, sezonul estival actual a debutat fără probleme majore, lucru care i-a încurajat pe turişti să vină la mare, spre bucuria agenţilor economici. Agenţii de turism susţin că în acest sezon estival sînt aşteptaţi pe litoral cu cel puţin 20% mai mulţi turişti decît anul trecut, adică aproape patru milioane de persoane. “Vînzările au crescut cu 50% în această perioadă, faţă de cele înregistrate anul trecut, iar numărul de turişti de pe litoralul românesc a ajuns la 14.000”, a afirmat ieri ministrul pentru IMM-uri, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, Ovidiu Ioan Silaghi. “Motivul pentru care turiştii români au ales, în acest an, litoralul românesc, este acela că, de această dată, condiţiile sînt mult mai bune în acest an, investiţiile realizate pe litoral avînd un efect pozitiv asupra turismului. Există, însă, obiective care necesită investiţii. Chiar dacă s-a investit într-un hotel, măsura nu va avea rezultate dacă hotelul se află lîngă unul în paragină”, a adăugat Silaghi. Numărul însemnat de turişti a fost înregistrat în pofida faptului că litoralul românesc se confruntă, în continuare, cu o serie de probleme. Potrivit ministrului Silaghi, una dintre acestea o constituie situaţia plajelor, în condiţiile în care hotelierii continuă să aibă divergenţe cu concesionarii plajelor. Referitor la controlul efectuat la discotecile care vor polua fonic staţiunile, după ora 1.00, Silaghi a menţionat că prevederea privind implicarea Poliţiei în aceste controale se află pe circuitul de avizare.



12