Omul lui Băsescu fuge de Comisia “Călăraşi”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cu capul în nisip…

Omul lui Băsescu fuge de Comisia “Călăraşi”

Politică 06 Februarie 2014 / 00:00 691 accesări

Cu atâtea evenimente importante care s-au succedat în ultima vreme, povestea cu terenurile agricole prezidenţiale s-a cam dat uitării. La Comisia parlamentară de anchetă privind terenurile din Călăraşi ar fi trebuit să se prezinte, ieri, la audieri, fostul consilier prezidenţial Adrian Rădulescu, adică acel personaj, plătit din banii statului, care este implicat până peste cap în afacerea preşedintelui. Mai exact, Rădulescu “este cel care a înregistrat la Registrul agricol al Primăriei Nana terenul cumpărat de fiica şefului statului”, lucru confirmat şi de Marian Dobre, agentul agricol al Primăriei Nana. Cum spuneam, el trebuia să se prezinte ieri la audieri la Comisia “Călăraşi”, însă, deşi i-au fost trimise două invitaţii la Cotroceni, el nu s-a prezentat.

S-A DAT LA FUND Senatorul PSD Gabriela Firea a arătat că îi va fi transmisă o invitaţie şi la domiciliu, pentru a se prezenta săptămâna viitoare în faţa Comisiei. Ea spune că a fost sunat şi la telefon de preşedintele Comisiei, Eugen Nicolicea, însă Rădulescu nu a catadicsit să răspundă. „Îl aşteptăm în faţa comisiei pentru că dumnealui a declarat în mai multe rânduri că nu are nimic de ascuns şi că vrea să pună la dispoziţie orice fel de informaţie care ar fi utilă comisiei de anchetă“, a precizat Firea. Ea a adăugat că sub nicio formă nu se pune problema obligativităţii sau a aducerii cu mandat a lui Adrian Rădulescu la Parlament, deoarece comisia nu este organ judiciar sau de poliţie, dar, dacă fostul consilier prezidenţial respectă valorile democratice, se va supune regulilor şi va veni. Membrii comisiei au reuşit totuşi să-i audieze ieri pe reprezentanţii firmelor din judeţul Călăraşi implicate în situaţia terenului achiziţionat de Ioana Băsescu.



12