Pacienţii caută mecanisme de consultare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pacienţii caută mecanisme de consultare

Sănătate 22 Octombrie 2013 / 00:00 438 accesări

Astăzi are loc în Sala „Clubul Medicilor“ a Spitalului Clinic „Dr. Victor Babeş”, începând cu ora 10.00, dezbaterea cu tema „Mecanisme de consultare cu autorităţile publice locale”. Evenimentul îşi propune să aducă în prim-plan nevoia unei comunicări reciproce constructive între autorităţi şi asociaţiile de pacienţi, a implicării asociaţiilor de pacienţi în procesele de dezbatere a politicilor de sănătate şi protecţie socială, a identificării unor probleme din domeniul asigurării serviciilor de sănătate şi protecţie socială, precum şi găsirea mijloacelor optime pentru înlăturarea, ameliorarea acestora ori, după caz, pentru diminuarea efectelor negative ale problemelor identificate. Evenimentul este organizat în cadrul proiectului „Mecanisme de consultare între autorităţi şi asociaţiile de pacienţi”, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative 2007-2013, codul SMIS al proiectului 40511, derulat de către Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) în parteneriat cu Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC).



12