Pentru unii mumă, pentru alţii ciumă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pentru unii mumă, pentru alţii ciumă

Eveniment 22 Ianuarie 2014 / 00:00 697 accesări

RĂZBOI Reacţiile după cea de-a doua condamnare a lui Adrian Năstase au declanşat un adevărat taifun între mai multe instituţii ale statului. Inspecţia Judiciară s-a sesizat după ce şeful Guvernului a spus că fostul premier a fost victima unui proces politic. Mesajul nu le-a picat bine celor implicaţi în Justiţie, care au spus că discursul public al prim-ministrului are rolul de a submina autoritatea judecătorească. Imediat, Inspecţia Judiciară a întocmit un raport, care a fost adoptat ulterior de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) şi în care se precizează că afirmaţiile şefului Guvernului afectează independenţa Justiţiei şi induc un sentiment de neîncredere la nivelul populaţiei. Iniţial, premierul a răspuns ironic când a aflat acuzele: „Sunt liniştit că Justiţia e atât de independentă că nu poate fi influenţată de nimeni, nici de mine, nici de cel care are cheile ei (referire directă la Traian Băsescu - n.r.)”. Ieri, şeful Executivului a revenit cu o nouă declaraţie, spunând că a luat act de decizia CSM privind declaraţiile sale în cazul Năstase, dar că va continua să facă anumite comentarii. Pe de altă parte, premierul a spus că speră ca CSM să fie la fel de dur şi atunci când, poate, preşedintele va comenta cu privire la acte din Justiţie, reamintind că Băsescu a avut numeroase intervenţii în domeniu şi nu s-a supărat nimeni. „N-am vorbit de niciun judecător, de niciun procuror, am vorbit de Traian Băsescu. În rest, comentariile preşedintelui, care zice: „Domne', cheile Justiţiei sunt la mine!”, cred că sunt tot declaraţii politice pe tema Justiţiei”, a conchis premierul.

VERDICT CU SEMNUL ÎNTREBĂRII La rândul său, purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, a spus, în urmă cu câteva zile, că Justiţia trebuie repusă în drepturi şi recredibilizată, iar toate încercările de politizare trebuie blocate. “Cel care a decredibilizat Justiţia a fost Traian Băsescu, în cei nouă ani când a încercat să controleze Justiţia. În ceea ce priveşte cazul Adrian Năstase, PSD îşi menţine poziţia. Nu putem ascunde evidenţele. Toată argumentaţia Curţii şi ce au scris negru pe alb judecătorii la prima condamnare arată foarte clar că nu au existat probe directe care să-l acuze pe Năstase de ceva. Şi totuşi, Năstase a făcut puşcărie”, a declarat Cătălin Ivan.

Taguri articol


12