Plan de măsuri pentru atenuarea efectelor caniculei pe plan local

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Plan de măsuri pentru atenuarea efectelor caniculei pe plan local

Administrație 14 Iulie 2007 / 00:00 740 accesări

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) “Dobrogea“ Constanţa a întocmit un plan de măsuri pentru comitetele locale de urgenţă în vederea atenuării efectelor caniculei asupra populaţiei. ISU atenţionează că în perioadele de normalitate meteorologică (cod verde), trebuie să se ia măsuri de întocmire şi actualizare, la nivelul localităţilor, a evidenţei persoanelor aflate în dificultate. Populaţia trebuie să fie avertizată în privinţa nepotabilităţii surselor de apă inclusiv prin inscripţionarea fîntînilor cu mesajul “Apa nu este bună de băut” şi, bineînţeles, trebuie să se asigure apă în zona afectată. De asemenea, se vor lua măsuri pentru asigurarea unor surse alternative de apă în situaţia reducerii substanţiale a debitului în reţeaua comunală de distribuţie sau ca urmare a avarierii acesteia, se vor asigura surse alternative de electricitate pentru funcţionarea în condiţii optime a activităţii unităţilor medicale, îndeosebi a celor de urgenţă, se vor identifica instituţiile de cazare colectivă cu condiţii de microclimat deficitare pentru persoanele aflate în dificultate şi se vor identifica locurile pentru amplasarea punctelor de prim ajutor şi a punctelor de distribuţie a apei potabile. În eventualitatea atenţionării cu cod galben sau portocaliu, planul de măsuri înaintat comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă prevede: pregătirea şi difuzarea mesajelor specifice către populaţie, activarea punctelor de distribuţie a apei potabile amenajate în special în zonele aglomerate şi activarea punctelor de prim ajutor în spaţiile identificate şi semnalizate vizibil, asigurarea funcţionării continue a sistemului centralizat de distribuire a apei şi asigurarea necesarului de apă. Vor fi luate măsuri pentru adaptarea programului serviciilor publice, se va înfiinţa un tel verde pentru populaţie în vederea primirii de informaţii asupra unor situaţii critice şi pentru transmiterea de recomandări, vor fi utilizate panouri de afişaj pentru formularea de recomandări cu privire la măsurile preventive pentru populaţie, se vor menţine condiţii corespunzătoare în taberele şcolare.



Ştiri recomandate

12