Poiana, învingătoare în turneul de fotbal de la Ovidiu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Poiana, învingătoare în turneul de fotbal de la Ovidiu

Sport 02 Iunie 2014 / 00:00 957 accesări

Terenul sintetic de la stadionul “Orăşenesc” din Ovidiu a găzduit ieri finalele primei ediţii a turneului de fotbal organizat de Primăria din localitate cu ocazia Zilelor Oraşului Ovidiu. În turneul rezervat veteranilor s-a impus echipa CS Poiana Ovidiu, după o finală extrem de spectaculoasă, învingătoarea fiind decisă după executarea loviturilor de departajare. Confruntarea Poiana - Cariocas Constanţa s-a încheiat nedecis, scor 2-2, iar la loviturile de departajare a câştigat Poiana, cu 4-2. În finala mică, Dinamo Spada Constanţa - Municipal Constanţa 3-0. În turneul în care au putut evolua jucători fără limită de vârstă, câştigătoare a fost formaţia FC Poiana, care a dispus în marea finală, scor 4-3, de echipa FC Fast. În finala mică, Vulturii - Briza Mării 13-3. Echipele au fost premiate cu diplome de participare şi cupe din partea Primăriei Ovidiu. Premii speciale - cel mai bun jucător turneu fără limită de vârstă: George Spânu (FC Fast), golgheter: Lucian Dumitru (Vulturii); cel mai bun jucător la veterani: Sorin Purcărea (Poiana).

Tot ieri, la Ovidiu, a fost organizat şi Crosul Oraşului, care a coincis şi cu Ziua Copilului, mişcarea şi buna-dispoziţie fiind în prim-plan, participarea fiind una numeroasă. 520 de concurenţi s-au aliniat la start, care a fost dat de senatorul PSD Nicolae Moga, astfel că au fost întocmite clasamente la trei categorii de vârstă, învingători fiind Sebastian Veru (la 10-13 ani), Adelin Cristea (la 14-18 ani) şi Gheorghe Zaharia (la peste 18 ani). Cel mai tânăr participant a fost Andrei Luca (9 ani), iar cel mai vârstnic - Gheorghe Diţă (72 de ani). Ocupanţii primelor trei locuri au fost recompensaţi cu tablete, aparate foto şi iPad-uri, iar ceilalţi participanţi au primit premii de consolare.

Taguri articol


12