Portocaliii atacă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Portocaliii atacă

Eveniment 09 Martie 2010 / 00:00 566 accesări

Pedeliştii se reped asemenea unor animale de pradă asupra ultimei redute a opoziţiei, preşedinţia Senatului. Dresorul venit tocmai din dealul Cotrocenilor a dat frâu liber “fiarelor” portocalii pentru a devora oastea opoziţiei. Dresorul îşi doreşte puterea maximă, cea de-a doua funcţie în stat fiind ultima de bătălie pe care trebuie să o câştige pentru a-şi duce la îndeplinire scopul: revenirea la vremurile pe care toţi le credeam trecute. În faţa furiei portocalii nu mai este decât Curtea Constituţională, care poate pune cu botul pe labe armata flămândă a democrat-liberalilor, oferind în acelaşi timp o gură de oxigen opoziţiei. Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, ieri, că susţinerea partidului pentru menţinerea sa în această funcţie este confirmată şi reconfirmată. “Întrebarea este dacă cei care sunt astăzi la PD-L au vreo brumă de respect faţă de Constituţie şi de legea românească. Se pare că nu au, dar sunt convins că legea şi Constituţia vor fi învingătoare, pentru că nu este vorba despre funcţia mea, nu este vorba despre numele meu, este vorba despre un principiu constituţional, consfinţit de Curtea Constituţională. Un preşedinte de Cameră se alege pentru patru ani de zile, aşa cum domnişoara Anastase probabil că va sta până la sfârşitul mandatului”, a declarat Geoană. Văzându-se deja câştigătorii acestei bătălii, democrat liberali afirmă, prin vocea vicepreşedintelui Cezar Preda, că dacă demersul de revocare a lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului va fi câştigător, atunci postul va reveni PD-L. Vicepreşedintele PD-L Raluca Turcan a declarat că Mircea Geoană nu mai are dreptul moral sau calităţi morale pentru a conduce Senatul. Armatei înfometate de putere a pedeliştilor i se adaugă armata profitorilor ultimilor ani: parlamentarii UDMR, care au confirmat susţinerea demersului de revocare a lui Mircea Geoană de la şefia Senatului. Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că reprezentanţii PD-L, UDMR şi independenţii, care vor să ia PSD funcţia de preşedinte al Senatului pun democraţia în pericol. “S-a mai întâmplat lucrul acesta şi în 1997 şi în 2005. Cei de la putere se comportă ca şi când au ocupat România. Sunt ca o putere străină care vine şi îşi împarte România fără a ţine cont de regulile constituţionale şi regulile bunului-simţ”, a spus Ponta. Preşedintele PSD a declarat că există trei motive pentru care puterea încearcă să-l revoce pe Mircea Geoană, încălcând Constituţia: 1. PD-L şi Traian Băsescu nu doresc ca funcţia numărul doi în stat să fie la reprezentanţii opoziţiei; 2. independenţii vor să „primească preţul pentru trădarea lor” şi 3. UDMR îşi doreşte funcţia de preşedinte al Senatului. “Dacă astea sunt cele trei motivaţii reale, şi astea sunt, pentru a încălca Constituţia şi a pune practic în discuţie toate principiile democratice, înseamnă că este adevărat ce am spus în lunile trecute, că democraţia, în România, este în pericol”, a mai spus Ponta.



12