Predare de ştafete la ministere

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Predare de ştafete la ministere

Politică 07 Aprilie 2007 / 00:00 762 accesări

Membrii noului cabinet Tăriceanu s-au grăbit, vineri, să îşi ia în primire fotoliile de miniştri. Fostul ministru Anca Boagiu a predat şefia ministerului pe care l-a condus din august 2005 proaspăt învestitului în funcţie Laszlo Borbely, evenimentul avînd loc la sediul Ministrului Integrării Europene (MIE). Boagiu a spus că noul minister "nu se naşte din neant sau din cenuşă, precum pasărea Phoenix, ci dintr-o structură solidă, deja existentă, dintr-o instituţie de avangardă". Borbely a precizat că MIE va deveni MDLPL, Guvernul urmînd să emită săptămîna viitoare o ordonanţă privind modificările din toate ministerele. El a menţionat că noul minister se va ocupa şi de amenajarea teritoriului, de consolidarea infrastructurii - se va implica şi în construirea de săli de sport - şi de Strategia de Dezvoltare Spaţială a României. Festivitatea de predare-primire de la Ministerul Educaţiei a fost calmă, Mihail Hărdău urîndu-i succesorului său să reuşescă mai bine decît el. El s-a lăudat apoi cu proiectele terminate de el şi cele aflate pe rol, considerînd că şi-a îndeplinit misiunea. La rîndul lui, Cristian Adomniţei i-a mulţumit fostului ministru pentru ceea ce a apucat să facă într-un mandat nu foarte lung, dar a precizat că noua echipă va fi mult mai deschisă şi va da dovadă de mult mai multă transparenţă, nu doar în relaţia cu presa, ci şi cu sindicatele, asociaţiile de părinţi, profesori şi elevi. Decebal Traian Remeş, noul ministru al Agriculturii, şi predecesorul său, Dan Motreanu, vor semna protocolul de predare-primire a portofoliului ministerial săptămîna viitoare, "în funcţie de cînd va fi gata documentaţia". Remeş a declarat, după şedinţele cu secretari de stat, directori din minister şi ai agenţiilor de plăţi, că s-a convins că "va avea un portofoliu dificil". El a adăugat că va face "multe schimbări în minister, printre care şi oameni". La rîndul său, fostul ministru al Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, i-a recomandat succesorului său, Cristian David, să fie atent la "şobolanii care dau tîrcoale contractului EADS" şi să continue reformele începute de el. La rîndul său, ministrul Cristian David a subliniat că noua denumire a instituţiei este "Ministerul de Interne şi Reformă Administrativă". El a declarat că are în vedere o nouă politică, bazată pe strategii post-aderare. Totodată, Cristian David a făcut referire şi la continuarea descentralizării, subliniind că în acest sens va fi nevoie de un transfer de responsabilitate şi de resurse.

Premierul Călin Popescu Tăriceanu, care i-a transferat, şi el, mandatul de ministru de Externe liberalului Adrian Cioroianu, a declarat, cu această ocazie, că liniile de politică externă nu se schimbă, dar România va trebui să dea dovadă de mai mult dinamism, ca membru UE. Potrivit premierului, România "va rămîne ancorată pe direcţia europeană", iar a doua componentă principală a politicii externe este cea nord-atlantică. Tăriceanu a salutat modul "profesionist" de funcţionare a Centralei şi ambasadelor româneşti în perioada de provizorat şi interimat. El s-a declarat convins că lasă ministerul "pe mîini bune" şi a felicitat comportamentul "înţelept şi diplomatic" al ministrului Adrian Cioroianu, care s-a abţinut să facă declaraţii care să inflameze spiritele în perioada în care a aşteptat decizia de numire a preşedintelui. Noul ministru de Externe, liberalul Adrian Cioroianu, a anunţat oficial că va alcătui un Consiliu Consultativ al MAE, din care să facă parte foştii preşedinţi şi miniştri de Externe, indiferent de culoare politică. De asemenea, el a repetat că un stat serios nu-şi poate schimba politica externă la fiecare Guvern şi a apreciat că "România trebuie să devină un stat care şi altora să le dea impresia unei mai mari seriozităţi". Liberalul Cioroianu a ţinut să precizeze că este dispus să fie "tamponul" dintre premier şi preşedinte, pentru a absorbi eventuale tensiuni, deşi s-a arătat convins că în politica externă cei doi au mai multe opinii comune decît în plan intern. În legătură cu subiectul retragerii trupelor româneşti din Irak, care a tensionat relaţia preşedinte-premier, Cioroianu a precizat că nu poate răspunde "pe scări, în faţa unui minister", dar a adăugat că, în principiu, "România trebuie să îşi respecte angajamentele pe care le are într-o manieră demnă de un stat european" şi, evident, că vor trebui organizate discuţii cu toţi aliaţii.



12