Primul preşedinte al UDTTMR, sărbătorit de tătari

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La 70 de ani

Primul preşedinte al UDTTMR, sărbătorit de tătari

Administrație 23 Septembrie 2013 / 00:00 742 accesări

Tătarii din România l-au sărbătorit sâmbătă, la împlinirea vârstei de 70 de ani, pe prof. univ. dr. Tasin Gemil, primul preşedinte al UDTTMR. El a fost primul deputat al tătarilor din România în Parlamentul de la Bucureşti, ambasador al României în Azerbaidjan şi în Turkmenistan, renumit istoric şi traducător, autor a peste 100 de lucrări despre Imperiul Otoman şi istoria românilor. Alături de membri ai comunităţii tătare, la eveniment a fost prezent şi un oaspete de seamă: preşedintele Academiei de Ştiinţe din Tatarstan, academicianul Akhmet Mazgarov. „Prezenţa distinsului oaspete este dovada clară a respectului şi aprecierii de care se bucură Tasin Gemil la nivel internaţional. Este unul dintre puţinii tătari care au iubit tătarii necondiţionat”, a declarat preşedintele UDTTMR, Gelil Eserghep. La rândul său, Tasin Gemil a mulţumit lui Gelil Eserghep pentru evenimentul organizat şi a reiterat ideea susţinută şi de liderul actual al comunităţii tătare, aceea de a se investi în tineri, de a-i susţine, de a li se da o şansă să reuşească în viaţă. Sărbătoritul a scos în evidenţă potenţialul intelectual al membrilor comunităţii, demonstrat, în decursul timpului, prin funcţiile deţinute în diferite instituţii. De asemenea, el a vorbit despre importanţa stabilirii unor legături mult mai strânse cu tătarii din Tatarstan şi nu numai. La finalul evenimentului, preşedintele Academiei de Ştiinţe din Tatarstan, academicianul Akhmet Mazgarov, i-a înmânat lui Tasin Gemil o medalie de argint reprezentând cea mai înaltă distincţie a Kazanului, o farfurie suflată cu aur pe care este inscripţionată o geamie din Kazan şi mai multe cărţi, printre care şi un jurnal de călătorie în limbile tătară şi arabă.

Taguri articol


12