„Prinț și cerșetor”, selecționat pentru festivalurile „Gulliver” și „Țăndărică”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Teatrul „Căluțul de mare” se pregătește de concurs

„Prinț și cerșetor”, selecționat pentru festivalurile „Gulliver” și „Țăndărică”

Cultură 17 Septembrie 2014 / 00:00 507 accesări

DE LA GALAȚI LA BUCUREȘTI După succesul premierei din weekend a spectacolului „Pinocchio”, Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare” pregătește un program atractiv și dinamic la sediu, pentru micul public constănțean, care include reprezentații ale celor mai de succes piese din repertoriu, precum și o premieră, programată luna viitoare. Directorul instituției teatrale, actorul Lică Gherghilescu, ne-a declarat că, în paralel cu pregătirile pentru spectacolele stagiunii care tocmai a început, se prefigurează și participările la două mari festivaluri de teatru din țară, în luna noiembrie. Managerul teatrului a menționat că ieri a fost primită confirmarea de la Galați că spectacolul „Prinț și cerșetor”, în regia lui Cristian Mitescu, care a avut premiera la Constanța în luna februarie a acestui an, a fost selecționat la Festivalul Internațional de Animație „Gulliver”. Același spectacol de succes al teatrului constănțean a fost selectat și pentru participarea la tradiționalul Festival al Teatrului de animație „Țăndărică“, de la București.

ÎN LUNA NOIEMBRIE Ambele festivaluri se vor desfășura în cea de-a doua parte a lunii noiembrie, iar directorul Teatrului „Căluțul de mare”, Lică Gherghilescu, a spus că ar fi dorit să mai participe și la alte evenimente de gen din țară, din această toamnă, însă programul aglomerat de la sediu nu permite artiștilor acest lucru. „Mai sunt și alte festivaluri, numai că nu ne putem permite să ne ducem la toate, noi trebuie să jucăm și pe scena teatrului. O deplasare la Cluj sau Oradea necesită trei zile, cu drum cu tot, așa că am ales că mergem mai aproape, la București și Galați. Oricum, acolo au loc și cele mai importante festivaluri de animație din țară”, a precizat Lică Gherghilescu. Acesta a adăugat: „Spectacolul cu care participăm în cele două competiții, „Prinț și cerșetor”, este unul într-adevăr performant. Am investit puțin mai mult în acesta, ne putem prezenta cu fruntea sus la aceste festivaluri și am speranțe că va convinge și critica, pentru că de public nici nu se pune problema, s-a văzut reacția acestuia și la reprezentațiile de la sediu”.

„Prinţ şi cerşetor”, având la bază savurosul text al lui Mark Twain, are regia semnată de Cristian Mitescu. Din distribuția spectacolului fac parte, spre încântarea micului public, doi copii: fraţii gemeni Vlad şi Cristian Munteanu, de 12 ani, elevi la Liceul Teoretic „Decebal”. Aceștia le stau alături actorilor profesionişti de la Teatrul „Căluţul de mare”: Rovena Paraschivoi, Clara Ghiuvelechian, Daniel Minciună, Tiberiu Roşu, Ion Ciolan, Graţian Prisăcariu şi Andrei Stroescu. „Prinţ şi cerşetor” are scenografia semnată de un alt nume cu rezonanță în spațiul cultural-artistic tomitan, Eugenia Tărăşescu-Jianu.

Toamna se anunță bogată în evenimente și pentru publicul de acasă al Teatrului „Căluțul de mare”. Zilele acestea va fi anunțat programul reprezentațiilor de la sediu, din perioada următoare, iar în luna octombrie, copiii vor putea urmări un alt spectacol nou-nouț al teatrului constănțean, „Florin și Florica”, după Vasile Alecsandri.



12