Procesele de adopţie, amînate pe termen nedeterminat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Procesele de adopţie, amînate pe termen nedeterminat

Social 15 Aprilie 2008 / 00:00 919 accesări

Decizia Curţii Constituţionale (CC) de a modifica Legea adopţiei a dus la stoparea procedurilor de înfiere care se află în prezent pe rol. La începutul lunii aprilie, CC a hotărît ca acceptul părinţilor naturali să fie cerut şi în momentul în care instanţa încuviinţează adopţia. Pînă la clarificarea situaţiei şi completarea legislaţiei din domeniu, direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului se confruntă cu un vid legislativ care le împiedică să-şi desfăşoare activitatea. „Am primit în urmă cu doar cîteva zile un comunicat din partea Oficiului Român pentru Adopţii (ORA) prin care ni se solicita să prelungim termenele la procesele de adopţie pe care le avem pe rol pînă la completarea legii cu decizia CC”, a declarat şeful Serviciului Juridic din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), Laura Nicolae. În acest moment, DGASPC are pe rol, în diferite faze, 20 de procese prin care copiilor abandonaţi urmează să li se găsească alte familii. Din păcate, modificarea legislaţiei va întîrzia şi mai mult procedurile, iar părinţilor adoptivi nu le rămîne decît să aştepte. Tribunalul Constanţa a luat deja cunoştinţă de decizia CC şi a solicitat, într-un proces de încredinţare spre adopţie a unui copil cu vîrsta cuprinsă între 6-12 luni, amînarea acestuia în vederea obţinerii acceptului mamei. „Procedura de adopţie are trei paşi, primul fiind încuviinţarea procedurii de deschidere a adopţiei. Pînă acum, în această etapă, era cerut acceptul părinţilor sau părintelui natural, care era dat în faţa instanţei. După aceea urmează încredinţarea în vederea adopţiei. Ultimul pas este încuviinţarea adopţiei. Potrivit CC, familia naturală trebuie să-şi dea acceptul doar în pasul 1 şi 3. În cazul de mai sus, instanţa constănţeană a cerut acordul mamei şi în al doilea pas, probabil pentru a suplini lipsa unei legi clare în acest moment”, a declarat purtătorul de cuvînt al DGASPC, Roxana Onea. Faptul că părinţii naturali pot avea acces la date privind familia adoptivă îi îngrijorează pe asistenţii sociali. Chiar dacă vor fi audiaţi separat, fiind parte în proces, familia naturală are dreptul de a cere dosarul de la Tribunal. Chiar dacă sînt obligaţi prin lege să le comunice copiilor că sînt adoptaţi, noii părinţi ai copilului nu doresc să menţină contactul cu familia firească. „Confidenţialitatea este un aspect important în înfierea unui copil. Nu se ştie niciodată ce se poate întîmpla dacă mama sau tatăl natural al micuţului află unde locuieşte acesta. Din acest punct de vedere nu consider benefică decizia CC”, a mai afirmat Onea.



12