Programul „Înscrieri timpurii”, lansat în octombrie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Premieră în Turismul românesc

Programul „Înscrieri timpurii”, lansat în octombrie

Justiție 17 Septembrie 2012 / 00:00 351 accesări

Reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor din Turism (ANAT) lansează, luna viitoare, programul „Înscrieri timpurii” prin care ofertele turistice vor fi vândute mai ieftin cu până la 30%. „În premieră pentru România, programul „Înscrieri timpurii” va fi lansat anul acesta în luna octombrie. Atunci vom începe să vindem vacanţe românilor cu reduceri de până la 30% în orice perioadă a anului şi în orice destinaţie, inclusiv în Delta Dunării”, a declarat preşedintele ANAT, Corina Martin. Ea a afirmat că pachetele turistice „Delta Dunării pentru toţi” şi „Croaziere pentru toţi” lansate anul trecut nu au avut efectul scontat, motiv pentru care ele vor fi prezentate într-un nou program. „Noi, agenţiile de turism, insistăm să obţinem în continuare pachete de vacanţă pe care să le promovăm. Avem programul naţional „Vacanţă în ţara mea” în care Delta Dunării nu este inclusă. Vrem să avem din partea operatorilor un răspuns privind tarifele pentru 3, 4 şi 5 stele şi vom lansa un nou program. Delta Dunării merită un program special”, a mai spus preşedintele ANAT. La rândul său, preşedintele Asociaţiei Patronatului din Turism în Delta Dunării, Daniel Iluşcă, a afirmat că cele două programe iniţiate pentru dezvoltarea turismului în zonă nu sunt compatibile cu cele existente deja pentru litoralul românesc. „În programul „Litoralul pentru toţi”, cinci zile se vând cu 300 de lei, în timp ce la noi, un pachet de trei zile în Deltă costă 600 de lei. Nu s-ar vinde. Vrem să iniţiem programul „Redescoperă Delta”, care să înceapă pe 15 octombrie. Mai întâi, trebuie, însă, să stabilim tarifele”, a declarat preşedintele Iluşcă. El a mai spus că numărul turiştilor din acest an este mai mic cu circa 20% decât cel din anul anterior, din cauza preţurilor mari influenţate în mod decisiv de costul benzinei şi în contextul crizei, Delta fiind considerată o destinaţie de lux.



12