Protest al revoluţionarilor în Piaţa Victoriei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Protest al revoluţionarilor în Piaţa Victoriei

Eveniment 12 Mai 2014 / 14:26 216 accesări

Zeci de revoluţionari protestează în Piaţa Victoriei, la sediul Guvernului, cerând respectarea Legii 341/2004 a recunoştinţei faţă de luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei. Protestul revoluţionarilor este autorizat în intervalul 10.00 - 17.00, însă manifestanţii nu au respectat locul stabilit, blocând circulaţia pe Bulevardul Aviatorilor, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache. Jandarmeria Capitalei a solicitat Prefecturii Bucureşti acordul pentru a interveni în vederea deblocării circulaţiei, pe care l-a primit. Totodată, negociatori ai Jandarmeriei au discutat cu protestatarii înainte să intervină pentru deblocarea traficului, a mai spus acesta. Revoluţionarul Dumitru Dincă a leşinat şi a fost dus de un echipaj SMURD la Spitalul Floreasca, după ce jandarmii au deblocat Bulevardul Aviatorilor, care fusese ocupat de mai mulţi manifestanţi. Dincă se număra printre manifestanţii care au blocat Bulevardul Aviatorilor, jandarmii degajând ulterior carosabilul.

Taguri articol


12