Protestatarii maghiari au obosit

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Protestatarii maghiari au obosit

Externe 23 Septembrie 2006 / 00:00 759 accesări

Aproximativ şapte mii de persoane s-au adunat paşnic, joi seară, la Budapesta, pentru a cere demisia premierului Ferenc Gyurcsany, pentru a patra seară consecutiv, în timp ce Guvernul şi opoziţia ungară încearcă să găsească o soluţie la criza generată de recentele declaraţii ale prim-ministrului socialist, care a recunoscut că a minţit populaţia pentru a cîştiga alegerile din luna aprilie. Mulţimea adunată joi seară, mai puţin numeroasă ca seara precedentă, a manifestat în faţa sediului Parlamentului, dispersîndu-se apoi, fără incidente, către ora 01.00, spre deosebire de nopţile precedente, cînd manifestaţiile au fost marcate de confruntări între grupuri violente şi forţele de ordine.

Principalul partid de opoziţie, de dreapta, Uniunea Tinerilor Democraţi, a anunţat, joi, că amînă o mare manifestaţie preelectorală, prevăzută pentru astăzi, 23 septembrie, la Budapesta, cu o săptămînă înainte de alegerile municipale din 1 octombrie, la care organizatorii aşteptau aproximativ 200.000 de persoane. Unul din liderii partidului, Laszlo Kover, a justificat amînarea acestei manifestaţii pentru după alegeri, din motive de securitate. Din aceleaşi motive a fost amînată şi o manifestaţie studenţească prevăzută pentru joi seară.

Majoritatea cetăţenilor ungari consideră că liderul opoziţiei, Viktor Orban, poartă o parte din responsabilitate în cazul violenţelor de la Budapesta. Într-un sondaj realizat după protestele de luni, 51% dintre unguri cred că Orban a contribuit la intensificarea violenţelor, după ce a cerut populaţiei să se opună măsurilor de austeritate decise de Guvern. Sondajul a evidenţiat că 57% din respondenţi consideră că politicienii mint întotdeauna şi faptul că premierul Gyurcsany a recunoscut că a indus în eroare electoratul nu a constituit factorul care a declanşat criza. Potrivit unui alt sondaj, realizat cu puţin timp înaintea izbucnirii violenţelor, 34% din cetăţeni îi susţineau pe socialişti, în timp ce sprijinul pentru Fidesz crescuse la 54 de procente.

Taguri articol


12