Românii, uniii dintre cei mai mari consumatori de alcool din Europa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Românii, uniii dintre cei mai mari consumatori de alcool din Europa

Justiție 06 Noiembrie 2006 / 00:00 712 accesări

Într-un raport publicat la sfîrşitul săptămînii trecute la Vilnus, se arată faptul că locuitorii a cinci state, fost comuniste, devenite membre ale Uniunii Europene, împreună cu locuitorii României, sînt cei mai mari consumatori de alcool din Europa. Potrivit raportului, locuitorii adulţi din Ungaria, Letonia, Lituania, Slovacia, Republica Cehă şi, nu în ultimul rînd, România, consumă anual mai mult de 18,5 litri de alcool pe cap de locuitor, în comparaţie cu 15 litri consumaţi într-un an de un locuitor mai vechi al UE. Raportul a fost întocmit de Institutul britanic pentru studii privind alcoolul şi a fost prezentat la o conferinţă internaţională pe tema alcoolismului şi a toxicomaniei, susţinută la Parlamentul Lituaniei. Britanicii susţin că zece la sută din lituanieni nu beau niciodată alcool, în timp ce în Grecia, Danemarca, Germania şi Slovacia cinci la sută din locuitori sînt nebăutori, iar în Letonia, Spania şi Portugalia 15 la sută din locuitori nu se ating niciodată de alcool. În vechile ţări ale Uniunii, principalii consumatori de băuturi alcoolice sînt adolescenţii, în timp ce în celelalte ţări incluse în studiu tinerii băutori fiind mai puţin numeroşi. Potrivit raportului, în timp ce în Lituania mai puţin de 15 la sută din tinerii de 15-16 ani beau periodic alcool, proporţia acestora în Irlanda, Marea Britanie, Danemarca, Norvegia, Suedia, Belgia şi Olanda atinge 21 la sută. În acelaşi studiu este specificat că mai mult de 25 la sută din cazurile de deces ale bărbaţilor, cu vîrste cuprinse între 15 şi 29 de ani, sînt atribuite alcoolului. Procentul tinerelor din acelaşi segment de vÎrstă care mor din cauza alcoolului este de zece la sută.

Taguri articol


12