Credinţa în nemurire a oamenilor, cunoscută ca o prelungire a vieţii dincolo de moarte, s-a reflectat, de-a lungul timpului, în grija deosebită care era acordată în antichitate mormintelor sau monumentelor funerare. Această credinţă în “viaţa de apoi“ a fost atestată, în Scythia Minor, atît prin inscripţii funerare, cît şi prin dedicaţii speciale făcute divinităţilor Infernului, majoritatea păstrate pe monumentele sculpturale.

Divinitatea supremă a Infernului, Hades (Pluton), a fost atestată, în Tomis, pe mai multe monumente funerare. Hades, zeul împărăţiei subpămîntene, a fost fiul lui Cronos şi al Rheei. Cînd s-a făcut împărţirea Universului, lui Zeus i-a revenit Cerul, lui Poseidon - Marea, iar lui Hades - lumea subpămînteană. Hades sălăşluia în împărăţia umbrelor, pe care a condus-o alături de soţia sa, Persefona. El nu îngăduia nimănui, odată ajuns acolo, să mai vadă lumina zilei. Numele de Hades era evitat de vechile populaţii, care se fereau să-l pronunţe, socotindu-l aducător de nenorociri. Cel mai adesea el era invocat sub numele de Pluton (Zeul cel bogat), aluzie la bogăţiile nemăsurate care se ascundeau în măruntaiele pămîntului. “Dintre monumentele închinate lui Hades, la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa este expus un basorelief edicular, în care divinitatea apare reprezentată alături de perechea sa, Persefona, stînd faţă în faţă, fiecare aşezat pe un tron fără spătar. Persefona apare cu capul acoperit, cu mîna stîngă sprijină o faclă înaltă, iar cu cea dreaptă întinde spre Hades un snop de boboci de mac”, a precizat muzeograful Cecilia Paşca.

În panteonul trac, una din divinităţile Infernului este cunoscută sub numele de Hecate. Ea a fost considerată zeiţa răscrucilor, de cele mai multe ori fiind înfăţişată ca avînd trei capete: de cîine, şarpe şi cal. În cadrul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie este expusă una dintre cele mai cunoscute reprezentări ale zeiţei Hecate, o piesă descoperită în primăvara anului 1962, la Gara veche a Constanţei. “Sculptura este realizată după canoanele artei elenistice, atît din punct de vedere al tipului veşmintelor purtate de cele trei divinităţi, cît şi în ceea ce priveşte maniera de redare a drapajelor şi tehnica de execuţie”, a explicat muzeograful Cecilia Paşca.