Scumpirile în lanţ fac viaţa grea pensionarilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Scumpirile în lanţ fac viaţa grea pensionarilor

Social 28 Februarie 2008 / 00:00 560 accesări

Că bătrînii din România trăiesc de pe o zi pe alta, este deja o certitudine, însă mai grav este faptul că aceştia nu se descurcă nici măcar în urma creşterii pensiilor. Cel puţin asta susţine preşedintele Federaţiei Naţionale “Omenia” a Caselor de Ajutor Reciproc, Gheorghe Chioaru, care apreciază că bătrînii o duc mult mai prost decît în 2007, în pofida majorărilor succesive din ultimele luni. “Majorările pensiilor din octombrie 2007 şi ianuarie 2008 au fost înghiţite, practic, de avalanşa nebunească a preţurilor. Produsele pe care noi le cumpăram să le dăm pensionarilor cu adaos comercial 0%, au preţuri duble sau chiar triple. Uleiul pe care l-am cumpărat în ianuarie 2007 cu 2,65 de lei îl cumpărăm, acum, cu 5,11 lei şi, probabil, în următoarele luni se va scumpi. Pîinea, pe care o cumpăram cu 30 de bani, costă acum 89 de bani”, a declarat Chioaru. El aminteşte că nu doar preţul alimentelor a crescut, ci şi cel al gazelor. “Pensionarii trăiesc mai prost, asta e realitatea. La ora actuală, în februarie 2008, pensionarii trăiesc mai prost decît anul trecut. Nu numai alimentele s-au scumpit, ci şi energia sau gazele. Oamenii nu-şi mai pot plăti facturile. Sînt fericiţi cei care locuiesc la curte pentru că nu plătesc o factură colosală şi pentru că stau în frig”, a adăugat el. Pe de altă parte, secretarul general al Blocului Naţional Sindical, Minel Ivaşcu, a declarat că majorarea pensiilor nu este sustenabilă. “Aşa cum rezultă pe prognoză, pensionarii o să-şi ia pensiile în anul 2009. Asta pentru că deficitul asumat de Guvern la bugetul asigurărilor sociale, de circa 720 de milioane de euro pe an, este acoperit prin transfer de la bugetul de stat. Totuşi, sustenabilitatea nu înseamnă numai anul 2009, ci şi anii viitori”, a afirmat Ivaşcu.

Taguri articol


12