Sebastien Ogier a câștigat Raliul Suediei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sebastien Ogier a câștigat Raliul Suediei

15 Februarie 2016 / 09:29 346 accesări

Sebastien Ogier s-a impus, duminică, în Raliul Suediei, etapa a doua din Campionatul Mondial de Raliuri FIA (WRC).

Pilotul francez, component al echipei Volkswagen Motorsport, a fost cronometrat cu o oră, 59 de minute și 47 de secunde. Podiumul la general a fost completat de Hayden Paddon (Hyundai Motorsport), la 29,8 secunde de primul loc, și de Mads Ostberg (M-Sport WRT ), la 55,6 secunde de prima poziție.

Este pentru prima oară când Hyundai Motorsport reușeste să obțină două podiumuri consecutive în WRC și este, de asemenea, cel de-al doilea podium pentru noua generație a modelului i20 WRC, model care și-a făcut debutul luna trecută în Raliul Monte-Carlo.

Clasamentul general al piloților este condus de către Sebastien Ogier, cu 56 de puncte. Andreas Mikkelsen se află pe locul 2, cu 33 de puncte, iar Mads Ostberg ocupă poziția a treia, cu 27 de puncte.

În clasamentul constructorilor, Volkswagen Motorsport este pe primul loc, cu 54 de puncte. Hyundai Motorsport ocupă locul 2, cu 49 de puncte, iar Volkswagen Motorsport II completează podiumul, cu 30 de puncte.

Sebastien Ogier, câștigător în 2015 al Campionatului Mondial de Raliuri FIA (WRC), s-a impus și în prima etapă din 2016, Raliul Monte-Carlo.

Raliul Mexicului, etapa a treia din Campionatul Mondial de Raliuri FIA, este programat în perioada 3 – 6 martie.

Taguri articol


12