Sînge pentru perioada sărbătorilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sînge pentru perioada sărbătorilor

• Pe 13 decembrie sînt aşteptaţi la donare locuitorii din Cobadin, iar pe 22 decembrie, cei din Mangalia
Social 10 Decembrie 2008 / 00:00 580 accesări

Conducerea Centrului Regional de Transfuzii Sanguine din Constanţa pregăteşte stocurile de sînge, în special pentru perioada sărbătorilor de iarnă, atunci cînd numărul donatorilor de sînge scade simţitor. „Trebuie să avem mare grijă pentru că, de sărbători, oamenii nu mai sînt interesaţi de actul de donare, aşa că stocurile de sînge scad. În permanenţă trebuie să fim pregătiţi să oferim ajutor celor care ne solicită, aşa că trebuie să atragem atenţia celor care doresc să facă un bine, să vină la centru pentru actul de donare”, a declarat directorul general al unităţii sanitare, dr. Alina Dobrotă. Directorul a mai precizat că, şi în continuare, se apelează la colecta mobilă, şi asta pentru a reuşi, pe cît posibil, o refacere a stocului de sînge. Pe 13 decembrie, o maşină specială a Centrului de Transfuzii se deplasează în localitatea Cobadin, astfel că toţi cei care doresc să doneze se pot adresa cadrelor medicale ale Centrului. Pe 22 decembrie, colecta mobilă va ajunge şi la Mangalia, punctul de recoltare a sîngelui fiind chiar în incinta Spitalului Municipal din localitate. „Îi aşteptăm pe toţi cei care au mai donat, să revină la punctul de colectă, dacă starea de sănătate permite acest lucru, dar şi pe alte persoane care doresc să devină donatori fideli”, a anunţat dr. Dobrotă, precizînd că donatorii fideli sînt donatorii ideali pentru unitatea sanitară. Donatorii de sînge care sînt donatori fideli sînt preferaţi de unităţile de transfuzie pentru că în permanenţă le sînt verificate analizele în amănunt, iar aceste persoane ştiu să se apere de unele afecţiuni, ştiu deja cum să-şi menţină starea de sănătate. „Avem nevoie de donatori pentru toate grupele de sînge, şi asta pentru că spitalele solicită zilnic cantităţi mai mici sau mai mari pentru toate grupele. Am reuşit să onorăm solicitările, venite atît din partea spitalelor din judeţ, dar şi din partea spitalelor de lîngă judeţ sau chiar şi din Bucureşti”, a mai spus dr. Dobrotă.

Aproape 4.000 de litri de sînge, donaţi prin Programul “O şansă pentru viaţă”

În ultimele cinci luni, aproape 4.000 de litri de sînge au fost donaţi prin Programul naţional de donare de sînge “O şansă pentru viaţă”, program iniţiat de Asociaţia React şi Vodafone România, în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii, Institutul Naţional de Hematologie şi Uniunea Naţională a Studenţilor din România. Programul naţional de donare de sînge a reuşit să atragă 8.802 donatori în cele cinci luni de la lansare, ceea ce a condus la o îmbunătăţire a stocurilor de sînge din centrele participante, cu 7,6%. Din mai, au fost organizate două sesiuni de recoltare de sînge în 15 oraşe - Arad, Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Craiova, Constanţa, Iaşi, Petroşani, Ploieşti, Reşiţa, Tîrgu Jiu, Tîrgu-Mureş, Timişoara şi Sibiu - în total fiind donaţi 3.960 de litri de sînge, care pot salva pînă la 20.000 de vieţi. Programul va fi extins în alte zece oraşe. În cea de-a doua sesiune a fost realizat studiul “Motivaţia şi comportamentul donatorilor de sînge”, pe un eşantion de 600 de persoane cu vîrsta înte 18-26 de ani care au donat în cadrul programului. “Studiul a avut ca scop evaluarea motivaţiei tinerilor de a dona sînge şi potenţialul acestora de fidelizare în cadrul programului. Astfel, majoritatea tinerilor (74%) sînt dispuşi să doneze în continuare, indiferent de compensaţiile materiale aferente donării de sînge. În ceea ce priveste motivaţia, 37% dintre respondenţi donează din altruism, iar 45% sînt interesaţi de analizele de sînge gratuite de care beneficiază post-donare”, se arată într-un comunicat al iniţiatorilor programului. A treia sesiune de recoltare se desfăşoară în perioada 8-12 decembrie, în 25 de oraşe din ţară. “Cei mai mari consumatori de sînge rămîn spitalele de urgenţă şi centrele de transplant. Această penurie de donatori se pare că se datorează unei lipse de informare”, a spus preşedintele Asociaţiei Donatorilor Voluntari de Sînge, psiholog Aimee Bugner. “Este nevoie de un efort continuu pentru ca societatea românească să-şi formeze o conştiinţă umanitară. Un astfel de efort începe cu o campanie de informare şi motivare a publicului, iar în acest sens rugăm societatea civilă să ne susţină”, a mai adăugat Aimee Bugner. Dr. Mihaela Hoinărescu, directorul Institutului de Naţional de Transfuziologie, a declarat, la rîndul său, că este necesară fidelizarea donatorilor de sînge pentru a avea un sînge de calitate. Referitor la necesarul de sînge, aceasta a evidenţiat importanţa donării, cu atît mai mult cu cît, în ultimul timp, a crescut numărul accidentelor şi al celor care au nevoie de îngrijiri medicale şi care sînt şi mari consumatori de sînge. Cele mai deficitare grupe rămîn grupele negative. Şi subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, dr. Raed Arafat, a evidenţiat importanţa acestor campanii voluntare de donare de sînge şi a implicării tinerilor, cu atît mai mult cu cît nevoia de sînge este mare.



12