Șoferul unui TIR a intrat într-o coloană de maşini ce aştepta la semafor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Șoferul unui TIR a intrat într-o coloană de maşini ce aştepta la semafor

Eveniment 01 Iulie 2016 / 22:30 979 accesări

Accidentul de pe DN13, soldat cu un mort şi patru răniţi, în care au fost implicate două TIR-uri şi trei autoturisme s-a produs după ce unul dintre TIR-uri a intrat cu viteză într-o coloană de maşini care aştepta la semafor, conform Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, comisar şef Liviu Naghi, accidentul de pe DN13 s-a produs după ce un bărbat în vârstă de 56 ani, care conducea un autotractor cu remorcă, din direcția Braşov spre Rupea, pe fondul nepăstrării distanței regulamentare în mers față de ceilalți participanți la trafic, a lovit în partea spate un autoturism staționat într-o coloană de mașini formată în așteptarea schimbării culorii semaforului situat la intrarea în localitatea Feldioara.

„Forța impactului a proiectat autoturismul în cel staționat înaintea sa, angrenând în coliziune și cea de a treia mașină staționată, strivită sub autotirul transport marfă ce ocupa a patra poziție în coloană față de autotractorul responsabil de producerea accidentului“, a transmis Naghi, într-un comunicat.

Accidentul s-a soldat cu decesul unei persoane de sex feminin, șoferul primului autoturism avariat de autotractor, rănirea gravă a unui bărbat, şoferul celui de-al treilea autoturism angrenat în coliziune precum și cu rănirea ușoară a altor doi bărbați, şoferul al celui de-al doilea autoturism avariat (autoturism ce a fost proiectat în afara părții carosabile, pe direcția de mers spre Rupea) și a şoferului responsabil de producerea accidentului.

Victimele au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cercetările sunt continuate de polițiști sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul.



12