Speranţe înaintea Ligii Campionilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal (m) / LN-4: HCM Constanţa - Uztel Ploieşti 33-21

Speranţe înaintea Ligii Campionilor

Sport 28 Septembrie 2006 / 00:00 813 accesări

Venită după jocul neconvingător de la Braşov, Handbal Club Municipal Constanţa avea multe de demonstrat propriilor suporteri înaintea începutului de drum european. Repriza întîi, în care au abundat din nou greşelile, în special pe faza ofensivă, nu a adus multe schimbări faţă de meciul precedent. Destul de îngrijorător... Campionii au făcut diferenţa abia în ultimele cinci minute ale primei perioade cînd Stavrositu, Kazic şi Buricea au amintit spectacolul din trecutul îndepărtat sau recent (partida cu Conversano din turul preliminar al Ligii Campionilor) şi au rupt pentru prima dată echilibrul meciului, 12-9 la pauză. Repriza secundă a fost diametral opusă, campionii renăscînd miraculos şi jucînd pentru prima dată la adevărata valoare. Sau cea dorită pentru a aprinde speranţele suporterilor cu trei zile înaintea debutului în Liga Campionilor, în deplasarea de la Karvina. După cinci goluri consecutive care au tăiat picioarele (şi aşa destul de obosite ale unor jucători de... epocă mai bună, precum Alexandru Dedu, Sorin Toacsen sau Sebastian Bota) şi moralul prahovenilor încă din debutul jumătăţii secunde, totul a devenit clar. Handbal Club Municipal Constanţa este echipa mai bună, iar victoria nu poate fi pusă în discuţie de Uztel, fie ea şi o echipă cu atîta experienţă. A urmat doar un galop de sănătate, spre scorul final de 33-21 şi spre... forma de Karvina, care sperăm să producă prima victorie municipală în elita... semicercului planetar.

Golgeterul meciului a fost extrema stîngă Laurenţiu Toma, cu zece reuşite, celelalte goluri ale HCM-ului fiind înscrise de Dragicevic 5g, Giotoiu 3g, Stavrositu 3g, Buricea 2g, Muraru 2g, Milinovic 2g, Adzic 2g, Kazic 2g, Smigic şi Săulescu cîte unul. Mihai Popescu a evoluat bine în poarta noastră, suplinind ziua mai puţin bună a lui Stănescu, iar Timofte nu a putut juca din cauza unei accidentări. Uztelul a contat pe tabelă în special datorită interului Gabriel Ghizdăvescu (cinci goluri), Sandu Dedu (triplu cîştigător al Ligii Campionilor cu FC Barcelona, ajuns la 35 de ani) reuşind ieri doar un gol. Inedit este faptul că celebrul pivot de 2,06 metri a fost fluierat de două ori cu semicerc de... cavalerele fluierului Diana Florescu şi Ana Maria Stoia (în premieră la Constanţa).

Tot ieri, într-o partidă din etapa a IV-a, Pandurii Tg. Jiu - HCM Braşov 26-24.

Clasament

1. HCM CONSTANŢA 4 4 0 0 119- 98 8

2. Steaua Bucureşti 3 3 0 0 102- 91 6

3. Pandurii Tg.Jiu 4 2 1 1 115-112 5

4. CSM Medgidia 3 2 0 1 99- 79 4

5. Dinamo Bucureşti 3 2 0 1 106- 87 4

6. Bucovina Suceava 3 2 0 1 75- 78 4

7. Uztel Ploieşti 4 2 0 2 107-114 4

8. UCM Reşiţa 3 1 1 1 81- 79 3

9. Poli Timişoara 3 1 0 2 84- 83 2

10. HCM Braşov 4 1 0 3 93-100 2

11. Minaur Baia Mare 3 1 0 2 88- 97 2

12. HCM CSM Bistriţa 3 1 0 2 83-101 2

13. Agronomia Cluj 3 0 0 3 72- 82 0

14. Politehnica Iaşi 3 0 0 3 72- 95 0



12