Succes al Nopţii Muzeelor în Europa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Succes al Nopţii Muzeelor în Europa

Monden 20 Mai 2014 / 00:00 323 accesări

A zecea ediţie a Nopţii Muzeelor, desfăşurată în Europa, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a atras un număr considerabil de vizitatori. În Franţa au fost peste două milioane, a anunţat, duminică, Ministerul Culturii. Numărul este acelaşi ca în ultimii doi ani, dar de două ori mai mare decât la prima ediţie, din 2005. Circa 1.300 de muzee franceze şi-au deschis porţile pentru vizite gratuite, propunând activităţi insolite şi originale (trasee ghidate, jocuri, ateliere, spectacole, muzică, proiecţii). La Centrul „Pompidou“ din Paris au venit 25.585 persoane. A fost muzeul care a atras cel mai mare număr de vizitatori, fiind urmat de Grand Palais, cu 16.704 vizitatori. Un vizitator-surpriză la Muzeul d'Orsay a fost premierul Manuel Valls, care i-a văzut sâmbătă pe amatorii de artă încercând să înveţe câţiva paşi de dans. Noaptea Muzeelor s-a bucurat de un succes constant şi în provinciile franceze. La Noaptea Misterelor de la Mulhouse au venit 30.000 de persoane, în timp ce muzeele din Bordeaux au fost vizitate de 35.300 de oameni. La Strasbourg s-au înregistrat aproape 20.000 de vizitatori. Printre ţările europene unde iniţiativa are mare succes se numără România, cu 165.000 vizitatori. La Barcelona au fost 160.000, iar în capitala Bulgariei, Sofia, 150.000.

De anul viitor, un nou muzeu va sta la dispoziţia vizitatorilor. El va fi inaugurat la Almhult, cunoscut şi ca Oraşul IKEA, unde fondatorul celebrei afaceri, Ingvar Kamprad, a deschis primul său magazin, la numai 17 ani, în 1943. Muzeul se întinde pe 7.000 de metri pătraţi şi oferă o adevărată incursiune în istoria mobilei pentru toată lumea, un concept revoluţionar care a dus IKEA la statutul de corporaţie internaţională.

Taguri articol


12