Surpriză pentru micii spectatori

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Surpriză pentru micii spectatori

Monden 12 Mai 2015 / 00:00 749 accesări

Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare” le pregătește celor mici o surpriză - un spectacol nou-nouț: „Cei trei purceluși”. Acesta va fi prezentat, în avanpremieră, vineri, de la ora 10.00, premiera fiind programată duminică, o oră mai târziu, la 11.00. Regia noului spectacol este semnată de Gheorghe Balint, iar scenografia poartă amprenta creativă a constănțencei Eugenia Tărășescu-Jianu.

Până la momentele mult-așteptate de vineri și duminică, picii vor mai avea ocazia să vadă și alte personaje de poveste. Astfel, pentru ei, astăzi, de la ora 10.30, vor urca pe scenă „Albă ca Zăpada” și cei șapte pitici, în viziunea regizorală a lui Bogdan Drăgulescu. Mâine, scena va fi ocupată, tot de la ora 10.30, de alte personaje celebre: „Prinț și cerșetor”, „vedete” în spectacolul regizat de Cristian Mitescu. Joi, de la ora 10.00, la Teatrul „Căluțul de mare” e programat spectacolul „Fata babei și fata moșneagului”, în regia lui Daniel Stanciu. Abia după aceea, scena le va aparține „Celor trei purceluși”.

Taguri articol


12