Suspectul triplului asasinat, internat la Jilava

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Suspectul triplului asasinat, internat la Jilava

Eveniment 09 August 2014 / 00:00 599 accesări

Ștefan Alexandru Stoica, tânărul de 21 de ani, acuzat că a comis triplul asasinat de pe Șoseaua din Vii, a fost transferat, vineri, la Penitenciarul Spital București-Jilava. Principalul suspect în cazul care a șocat o țară întreagă își va petrece următoarele 30 de zile în unitatea de detenție din Capitală și va fi escortat, periodic, la Institutul Național de Medicină Legală (INML) "Mina Minovici". Acolo, Stoica va fi supus unei evaluări psihiatrice extrem de complexe, pentru a se stabili dacă avea discernământ în momentul comiterii faptelor. Individul este acuzat că, pe 23 iulie, și-a ucis bunica, mătușa și vărul, după care a fugit. Totul a ieșit la iveală, în jurul orei 18.00, când un apel la 112 anunța că pe Șoseaua din Vii, la imobilul cu numărul 14, se află trei cadavre. Polițiștii au stabilit că victimele, Gherghina Pârvuleț, de 81 de ani, Paraschiva Martoiu, de 57 de ani, și Marius Cristian Martoiu, de 19 ani, au fost ucise, cu o ferocitate greu de închipuit, de Ștefan Alexandru Stoica. În vreme ce Gherghina Pârvuleț și Cristian Martoiu au fost înjunghiați în inimă, Paraschiva Martoiu a fost omorâtă cu opt lovituri de ciocan în cap. Ștefan Alexandru Stoica a fugit imediat după comiterea crimelor. El a fost găsit a doua zi, dimineață, în Cumpăna, după ce un fost coleg de celulă, la care se adăpostise peste noapte, a aflat că amicul său este căutat de 500 de polițiști și jandarmi și a alertat autoritățile. În timpul audierilor, Stoica a negat toate acuzațiile ce îi sunt aduse.

Taguri articol


12