Sute de ventilatoare pentru Spitalul Clinic Judeţean

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sute de ventilatoare pentru Spitalul Clinic Judeţean

Justiție 21 Iunie 2007 / 00:00 650 accesări

Constanţa se află sub asediul căldurii, care dă bătăi de cap tuturor locuitorilor. Pacienţii internaţi în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă nu pot face acest lucru, singurele metode de a se răcori fiind uşile şi geamurile deschise, iar pentru cei care se pot deplasa, curtea spitalului. Cum însă un număr foarte mare dintre ferestre nu se pot deschide sau dacă au fost deschise nu se mai pot închide, deoarece sînt foarte vechi şi ruginite, conducerea spitalului a achiziţionat 243 de ventilatoare. Acestea vor fi distribuite pe toate secţiile, în funcţie de listele de necesar pe care le-au făcut şefii acestora, prioritare fiind saloanele mai mari, cu pacienţii care necesită spitalizare îndelungată de la Neurologie, Neurochirurgie, Cardiologie, precum şi saloanele cu oxigenoterapie. Directorul spitalului, dr. Tiberiu Iona Tofolean, susţine că nu pot fi achiziţionate aparate de aer condiţionat deoarece instalaţia electrică nu ar rezista unui consum atît de mare. De asemenea, conducerea spitalului vrea să monteze draperii în toate saloanele pentru a acoperi geamurile. Cum este foarte cald şi pacienţii au nevoie de hidratare, s-a suplimentat cantitatea de ceai pentru pacienţi şi s-a distribuit apă minerală şi plată angajaţilor. În plus, pentru Unitatea de Primire Urgenţe s-a suplimentat cantitatea de soluţii perfuzabile.

Taguri articol


12