Ţapi ispăşitori în „dosarul” Grindul Chituc

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Corbu. Scandalul retrocedărilor

Ţapi ispăşitori în „dosarul” Grindul Chituc

O BUNĂ PARTE A ARIEI PROTEJATE GRINDUL CHITUC, CE APARŢINE DE ADMINISTRAŢIA REZERVAŢIEI BIOSFERA DELTA DUNĂRII, A FOST VIZATĂ ILEGAL DE REPREZENTANŢI AI ADMINISTRAŢIEI LOCALE ŞI ANUMIŢI POLITICIENI PENTRU O AFACERE IMOBILIARĂ DE ZECI DE MILIOANE DE EURO
Justiție 18 Noiembrie 2009 / 00:00 698 accesări

TENTATIVĂ ILEGALĂ. Afacerea cu terenuri de la Corbu, care s-a aflat în atenţia opiniei publice a scos la iveală o tentativă de distrugere a patrimoniului naţional, care în prezent pare să fi fost oprită. Cotidianul Telegraf publica, la sfârşitul lunii ianuarie, o amplă anchetă despre falsurile grosolane în cazul împroprietăririlor din Grindul Chituc. Povestea ilegalităţilor de la Corbu este mai veche de 2004, însă toate încălcările flagrante ale legislaţiei în vigoare s-au petrecut în perioada 2004-2008, când la Prefectura Constanţa îşi făcea veacul prefectul Dănuţ Culeţu. În cei patru ani petrecuţi în funcţie, fostul prefect a fost mai degrabă apărătorul ilegalităţilor în judeţul Constanţa. În 2008, când a simţit că îi fuge scaunul de sub picioare, Culeţu a încercat să dea un ultim tun imobiliar. Şi unde era cel mai bine să facă acest lucru? În comuna Corbu, unde avea un primar liberal şi avea toate premisele unei afaceri ilegale cu terenuri aparţinând Grindului Chituc, arie protejată. Planurile lui Culeţu au fost dejucate de presă, care a publicat toate dedesubturile acestei afaceri de zeci de milioane de euro. Pe scurt, în ianuarie, Culeţu a convocat în mare grabă Comisia Judeţeană de Fond Funciar, pentru a valida şi modifica o serie de titluri de proprietate pe un teren de 900 de hectare în zona Corbu, urmând ca ulterior să se repete povestea cu alte suprafeţe de teren. Ilegalităţile au plecat de la Consiliul Local Corbu, în 2004, care a emis o hotărâre ilegală, pentru care Prefectura nu s-a sesizat. După trei ani, pe 25 ianuarie 2007, Administraţia Rezervaţiei Biosfera Delta Dunării (ARBDD) trimite la Prefectura Constanţa adresa numărul 1261/25.01.2007, în care precizează că în instituţie au fost înregistrate două Hotărîri ale Consiliului Local Corbu, avînd acelaşi număr, 48/16.12.2004, dar care aveau conţinut şi anexe diferite, în sensul că erau trecute suprafeţe diferite de teren.

RAPORT “SUBŢIRE”. Verificările Prefecturii Constanţa scot la iveală o a treia variantă de hotărâre, care nu corespundea cu cele două hotărîri aflate la ARBDD. Atunci a intrat pe fir Corpul de Control al Guvernului, care a demarat o anchetă. Din 2007 până spre sfârşitul lui 2008, dosarul Corbu a stat prin sertarele Corpului de Control al Guvernului. Începând cu 2009, dosarul a revenit în atenţia inspectorilor guvernamentali, care au început verificările. După nouă luni de cercetări, s-a întocmit raportul acestei anchete care are în primă fază doi vinovaţi: secretara Primăriei Corbu, Mirela Răpciug şi consilierul local Cornel Marin. Prefectura a prezentat, ieri, acest raport, nominalizându-i pe cei doi vinovaţi, şi atât. Analizând în profunzime această anchetă, trebuie menţionat că nici secretara şi nici consilierul local nu puteau face ceva fără ştirea şi acordul primarului. Mai mult decât atât, punerea în posesie nu putea fi făcută fără avizul Comisiei Judeţene de Fond Funciar, comisia locală având rolul doar de a propune către judeţ zonele de împroprietărire. Cum prefectul era şi şeful Comisiei Judeţene de Fond Funciar, este clar că orice ilegalitate trebuia să aibă şi acceptul său. Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, unul dintre cei care a reclamat ilegalităţile de la Corbu, a declarat ieri că nu comentează raportul Corpului de Control al Guvernului, menţionând însă, ironic, că, dacă doar secretara şi consilierul au fost găsiţi vinovaţi, având în vedere că puterea de decizie se afla în altă parte, atunci Corpul de Control al Guvernului ar trebuie să-l includă în acest dosar şi pe grăjdarul comunei. Acestea sunt doar datele preliminare ale unui dosar cu greutate, asupra căruia vom reveni cu amănunte în ediţiile viitoare.



12