Tăriceanu șterge pe jos cu noul ministru al Internelor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tăriceanu șterge pe jos cu noul ministru al Internelor

Politică 07 Septembrie 2016 / 14:48 609 accesări
Călin Popescu-Tăriceanu: „Noul ministru al Internelor, Dragoș Tudorache, este unul din talibanii din Guvern“

Călin Popescu-Tăriceanu: „Noul ministru al Internelor, Dragoș Tudorache, este unul din talibanii din Guvern“

Nici nu a apucat să fie instalat în funcție noul ministru al Internelor că s-au găsit imediat politicieni care să-l conteste pe Dragoș Tudorache. Unul dintre ei este co-președintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu. Acesta l-a calificat pe Tudorache drept „un nimeni“. „Despre un nimeni nu comentez nimic. Nu am auzit de el, nu știu cine e, nu știu de unde vine. Am auzit că a lucrat pe la Bruxelles. Nu e o persoană cunoscută“, a declarat Tăriceanu despre Tudorache. El a spus că nu este surprins de nominalizarea acestuia la șefia Internelor. „Am citit prin presă că face parte din categoria talibanilor din Guvernul condus de Cioloș. Având în vedere și opțiunile politice ale unora dintre membrii Guvernului - am înțeles că Pîslaru (Dragoș Pîslaru, ministrul Muncii, n.r.) și mai e încă unul, care au deja opțiuni politice -, numirea de la MAI se înscrie în aceeași linie: Guvernul așa-zis tehnocrat devine pe zi ce trece mai puțin tehnocrat și mai mult guvern politic“, a conchis liderul ALDE. Declarațiile lui Tăriceanu vin după ce jurnaliștii au scris că Tudorache este venit în Guvern pe filiera PNL (ex-PDL) și că a fost cocoțat în postul de ministru al Internelor pentru a face jocurile PNL la scrutinul general.



12