Transportatorii, instigaţi să boicoteze sistemul de roviniete

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Transportatorii, instigaţi să boicoteze sistemul de roviniete

Eveniment 02 August 2007 / 00:00 471 accesări

Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) solicită transportatorilor din România să circule timp de cel puţin o lună fără achitarea taxei de drum, în semn de protest faţă de criza legată de tipărirea acestora. „FORT face un apel către toţi transportatorii din România să boicoteze cumpărarea de roviniete, urmînd să circule fără acestea pentru o perioada de cel puţin o lună. Astfel, transportatorii îşi pot recupera cît de cît o parte din pierderi, iar autorităţile vor avea timp să îşi aranjeze licitaţiile, manevrele şi micile atenţii pînă la deblocarea situaţiei”, se precizează într-un comunicat al FORT. Livrările de roviniete au devenit insuficiente, după ce o firmă participantă la licitaţia pentru tipărirea acestora a depus o contestaţie. Încă de la începutul acestei săptămîni, directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri, Mihai Grecu, a recunoscut că instituţia se confruntă cu o criză de roviniete, dar a precizat că situaţia va reveni la normal în cel mult două săptămîni. Soluţia găsită de conducerea Companiei de Autostrăzi este semnarea unui act adiţional cu societatea care a tipărit rovinietele anul trecut. Grecu a explicat că respectivul contract expiră pe 24 august şi că va solicita semnarea unui adiţional pentru încă 1,5 milioane de roviniete. Valoarea estimată a noului contract, ce urmează a fi încheiat cu firma Tipoholding, este de 897.750 lei fără TVA. Începînd din luna aprilie, rovinieta poate fi achiziţionată pentru o perioadă de şapte zile, 30 de zile, trei luni, şase luni sau 12 luni. Rovinietele sînt distribuite prin intermediul oficiilor poştale, benzinăriilor şi centrelor Companiei de Drumuri.



Ştiri recomandate

12