UDTR vrea să contribuie la dezvoltarea judeţului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

UDTR vrea să contribuie la dezvoltarea judeţului

Administrație 20 Mai 2006 / 00:00 2569 accesări

Preşedintele Uniunii Democrate Turce din România (UDTR), filiala Constanţa, Fedbi Osman, a declarat, într-o conferinţă de presă, că organizaţia pe care o conduce, împreună cu Consulatul Turc din Constanţa, încearcă să atragă investitori pentru dezvoltarea zonei defavorizate a judeţului, unde nivelul de trai este foarte scăzut. “Am avut de curînd o acţiune împreună cu Consulatul Turc, prin care am renovat cişmeaua din satul Fîntîna Mare şi am participat la proiectul de construire a noii şcoli pentru copiii din localitate. Tot acolo ne vom implica şi la construirea unui dispensar, dar şi la renovarea căminului cultural“, a declarat Fedbi Osman. El a mai spus că organizaţia locală a UDTR s-a implicat în renovarea cimitirului musulman şi a geamiei din satul Făurei şi că va contribui şi la dotarea şcolii din localitate. “Zona aceasta are nevoie de investiţii şi vrem să ne implicăm în dezvoltarea ei. Intenţionăm să înfiinţăm o fabrică de covoare şi, dacă este posibil, şi una de cărămizi“, a mai spus Fedbi Osman.



Ştiri recomandate

12