Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 11 Martie 2010 / 00:00 858 accesări

FC FARUL II A PIERDUT LA “MASA VERDE” MECIUL DE LA MEDGIDIA

Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal a decis ieri că jocul CSM Medgidia - Farul Constanţa II, din etapa a 18-a a Ligii a III-a, Seria a 2-a, scor 1-4 pe terenul de joc, să fie omologat cu scorul de 3-0 în favoarea echipei gazdă, deoarece formaţia oaspete a folosit un jucător în stare de suspendare, Nicolae Buzea, care acumulase deja patru cartonaşe galbene. Oficialii formaţiei de pe litoral au anunţat însă că vor contesta decizia federaţiei, întrucât fundaşul constănţean primise doar trei cartonaşe galbene în tur. „În ROAF scrie clar că evidenţa şi contabilizarea cartonaşelor galbene este ţinută de cluburi. Este o greşeală din partea celor de la FRF şi vom face apel. Vom merge cu evidenţa noastră şi vom demonstra că Buzea avea doar trei avertismente. De altfel, el a primit cartonaş galben în disputa cu CSM Medgidia şi a fost suspendat în meciul din etapa următoare, cu FC Eforie”, a explicat Constantin Stamate, organizatorul de competiţii al FC Farul. Dacă rezultatul va fi păstrat, CSM Medgidia va urca pe locul 14, cu 18 puncte, în timp ce FC Farul II va ajunge pe locul 15, cu 17 puncte.

CORNEL TURCU VA PRELUA CSM MEDGIDIA

Fostul tehnician al echipei Callatis Mangalia, Cornel Turcu, se află în tratative avansate cu CSM Medgidia pentru preluarea funcţiei de antrenor principal, el conducând antrenamentul de ieri. „Momentan înţelegerea este doar una verbală. Dacă cererea mea de a fi aduşi câţiva jucători de la Oil Terminal şi alţi doi din alt judeţ pentru a întări lotul şi a ne spori şansele de salvare de la retrogradare va fi respectată voi semna şi contractul. Faptul că mulţi au fugit de la Medgidia la greu, m-a ambiţionat şi mai mult să preiau această echipă pentru că oamenii care iubesc Medgidia se cunosc în momentele dificile. Am încredere că se poate îndeplini obiectivul“, a declarat Cornel Turcu. Antrenor secund va fi în continuare Cosmin Mocanu.

A III-A EDIŢIE A CUPEI “HAGI-DANONE“

În urma parteneriatului dintre Fundaţia “Gheorghe Hagi“ şi Danone România, în acest an va avea loc a III-a ediţie a Cupei “Hagi-Danone“ la fotbal, rezervată copiilor cu vârste între 10 şi 12 ani. Ediţia de anul acesta include două competiţii paralele: Cupa “Hagi“, adresată juniorilor legitimaţi la cluburi de fotbal, prezentă în continuare în calendarul Federaţiei Române de Fotbal sub numele de Campionatul Naţional de Juniori E, şi Cupa “Danone”, adresată echipelor de fotbal din şcolile generale, pentru copii cu vârste între 10 şi 12 ani. Cupa “Hagi-Danone“ se va disputa anul acesta la Galaţi (27-28 martie), Rm. Vîlcea (10-11 aprilie), Suceava (17-18 aprilie), Timişoara (24-25 aprilie), Braşov (1-2 mai), Cluj-Napoca (8-9 mai) şi Bucureşti (14-16 mai). Turneul final va avea loc la Constanţa, în perioada 26 mai - 1 iunie, la turneu urmând să participe cele mai bune 16 formaţii. Câştigătoarea ediţiei din acest an va reprezenta România la finala internaţională a Cupei “Danone” din Africa de Sud, din luna octombrie. „Am pornit acum doi ani de la dorinţa de a oferi copiilor talentaţi la fotbal şansa de a se afirma, aşa cum am avut-o şi eu acum 30 de ani şi iată că am reuşit să aducem în prim-plan fotbalul în cea mai pură trăire a lui: atunci când este jucat de copii. Exemplul lor sper să trezească în inimile tuturor copiilor dragostea pentru sport şi fair-play, ca atitudine de viaţă. Sper ca peste mulţi ani, această competiţie să rămână un punct de referinţă în cariera unor viitori mari jucători“, a declarat Gheorghe Hagi. Cupa “Hagi-Danone“ este organizată cu sprijinul Ministerului Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului şi al Federaţiei Române de Fotbal.

A ÎNCEPUT CUPA ROMÂNIEI LA BOX PENTRU SENIORI

La Sala Polivalentă din Iaşi a debutat marţi Cupa României la box pentru seniori, competiţie la care participă circa 100 de pugilişti de la toate cluburile din ţară. Numărul mic de sportivi a făcut ca ieri să fie programate deja sferturile de finală, semifinalele urmând să aibă loc astăzi, iar finalele vineri, de la ora 18.30! La competiţie vor participa şi membrii lotului naţional, care s-au prezentat la Iaşi direct din Tunisia, unde au efectuat un stagiu de pregătire. Doar două cluburi din judeţul Constanţa şi-au trimis reprezentanţi la Cupa României, CS Farul Constanţa (antrenori Ilie Dascălu, Marcelică Tudoriu şi Mihai Constantin) şi Callatis Mangalia (antrenor Nicu Chioveanu), iar patru dintre ei au obţinut calificarea în semifinale. Marţi a urcat treptele ringului doar Cristian Creţu (Farul, categoria 54 kg), care l-a învins la puncte pe Iulian Morar (Silva Motorul Arad). Ceilalţi patru constănţeni au boxat miercuri şi au înregistrat următoarele rezultate: Petre Şchiopu (Callatis, 60 kg) p.p. Cătălin Sandu (SCM Bacău); Ionuţ Gheorghe (Farul, 69 kg) b.ab.1 Bogdan Chişcă (CSM Reşiţa); Ionuţ Neacşu (Callatis, 75 kg) b.p. Cristian Irimia (Dinamo Bucureşti); Ionuţ Bodilcu (Farul, 81 kg) b.p Codrin Kerekeş (CSM Timişoara).

NICOLAETA GRASU, AUR NAŢIONAL LA ARUNCAREA DISCULUI

Atleta Nicoleta Grasu (CS Dinamo Bucureşti - CS Farul Constanţa) îşi păstrează titlul naţional în proba de aruncare a discului. Grasu a obţinut medalia de aur la Campionatul Naţional de aruncări lungi, desfăşurat pe Stadionul “Iolanda Balaş Soter” din Bucureşti, cu o aruncare de 57,77 m. Sergiu Ursu (Dinamo Bucureşti - CS Farul) s-a impus la masculin în proba de aruncarea a discului, cu o reuşită de 58,82 m. Celelalte două probe ale concursului au fost aruncarea suliţei şi aruncarea ciocanului. CN de aruncări lungi continuă azi cu probele rezervate juniorilor II, CS Farul fiind reprezentat de Alexandru Damian (CSS 1 - CS Farul), care va concura la proba de aruncare a discului. Sportivul constănţean este pregătit de Ion Oltean.

CSU METAL GALAŢI, ÎN PRAG DE DESTRĂMARE

Din cauza problemelor financiare pe care le are încă de la finalul sezonului trecut, campioana României, CSU Metal Galaţi, este în prag de destrămare. Existenţa echipei de la malul Dunării ar putea înceta chiar înaintea de ultima fază a campionatului intern, unde echipa lui Zoran Terzic este deja calificată pentru turneele locurilor 1-4. Acest lucru este tot mai posibil din cauza faptului că jucătoarele străine ar putea părăsi gruparea gălăţeană, clubul având restanţe financiare faţă de acestea de luni de zile. În plus, tehnicianul sârb nu a mai fost plătit din luna decembrie a anului 2008, şi se pare că acesta ar fi plătit şi câteva jucătoare din propriul buzunar.

HCM ROMAN, VICTORIE LA SCOR CU RAPID ÎN LN

Ultima partidă din etapa a 18-a a Ligii Naţionale de handbal feminin s-a încheiat cu o victorie categorică pentru HCM Roman, care s-a impus, cu 38-24 (19-11), în partida cu Rapid Bucureşti. În urma acestei victorii, HCM Roman a urcat pe locul 3 în clasament, cu 25 de puncte, după liderul Oltchim (38p) şi U. Jolidon Cluj (27p). Etapa a 19-a a LN este programată pe 13 martie, doar meciul Oltchim Rm. Vâlcea - Dunărea Brăila urmând să se dispute pe 16 martie, deoarece duminică, 14 martie, Oltchim va întâlni, pe teren propriu, pe Hypo Viena, în penultimul meci din Grupa a II-a a Ligii Campionilor.

GALLOVITS A ACCES PE TABLOUL PRINCIPAL LA INDIAN WELLS

Jucătoarea de tenis Edina Gallovits a acces, marţi, pe tabloul principal la turneul de la Indian Wells (SUA), dotat cu premii în vallare totală de 4,5 milioane de dolari. Gallovits a învins-o, în ultima rundă a calificărilor, cu scorul de 6-3, 6-1, pe Pauline Parmentier (Franţa), a 19-a favorită. Pe tabloul principal la Indian Wells mai sunt calificate Alexandra Dulgheru, Sorana Cârstea şi Raluca Olaru.

LAURA-IOANA ANDREI, ÎN TURUL 2 LA DIJON

Jucătoarea de tenis Laura-Ioana Andrei s-a calificat în turul secund al turneului challenger de la Dijon (Franţa), dotat cu premii în valoare totală de 10.000 de dolari. Andrei a învins-o, în runda inaugurală, cu 7-5, 6-1, pe Sofia Kvaţabaia (Georgia) şi va juca, în faza următoare a competiţiei, cu Nicole Riner (Elveţia), cap de serie nr. 5. Elena Bogdan a învins-o, în primul tur al aceluiaşi turneu, cu 4-6, 6-4, 7-6 (7/5), pe Anna-Giulia Remondina (Italia) şi va juca, în faza următoare, cu Claudine Schaul (Luxemburg). În schimb, în turneul challenger de la Metepec (Mexic), dotat cu premii în valoare totală de 10.000 de dolari, Ana Bogdan a fost învinsă, în runda inaugurală, cu 6-3, 6-2, de Aranza Salut (Argentina), cap de serie nr. 8. Şi jucătoarea constănţeană Cristina-Mădălina Stancu a fost întrecută, în primul tur al turneului din Mexic, cu 7-5, 6-1, de Laura Thorpe (Franţa), a treia favorită a competiţiei.

CRIVOI, ÎN TURUL SECUND LA RABAT

Tenismanul Victor Crivoi, cap de serie nr. 6, s-a calificat în turul 2 al turneului challenger de la Rabat (Maroc), dotat cu premii în valoare totală de 42.500 de euro. Crivoi l-a învins, în runda inaugruală, cu 4-6, 6-2, 6-4, pe marocanul Reda El Amrani, beneficiar al unui wild-card, şi va juca, în faza următoare a competiţiei, cu spaniolul Ruben Ramirez Hidalgo. Adrian Ungur a fost învins, în primul tur, cu 6-3, 6-1, de slovenul Blaz Kavcici, al treilea favorit al competiţiei.

100.000 DE EURO PENTRU SUSŢINEREA CENTRULUI OLIMPIC DE LA DEVA

Consiliul Local Deva a alocat, ieri, 100.000 de euro pentru susţinerea activităţii Centrului Olimpic din Deva, unde se pregăteşte lotul naţional de gimnastică, şi alţi 50.000 de lei pentru premierea gimnastelor, a antrenorilor şi a celorlalţi membri din staff-ul tehnic. Conform hotărârii aprobate de consilierii din Deva, cei 50.000 de lei vor fi folosiţi pentru premierea a 23 de persoane. Cea mai mare sumă, 7.000 de lei, va intra în posesia antrenorului lotului olimpic de gimnastică al României, constănţeanul Nicolae Forminte, în timp ce alţi patru antrenori vor primi câte 5.000 de lei. Gimnastele Sandra Izbaşa, Ana Porgas, Diana Maria Chelaru, Elena Amelia Racea, Raluca Oana Haidu vor primi cîte 1.500 lei, iar colegele lor câte 1.000 lei. Vor mai fi premiaţi medicii, maseuri şi kinetoterapeuţii cu sume cuprinse între 700 şi 1.300 lei. De asemenea, consilierii deveni au votat acordarea a două premii de câte 2.500 pentru atleta Andreea Maria Todereanu, multiplă campioană naţională şi medaliată cu bronz la Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Tampere, şi pentru antrenorul acesteia, Nicolae Alexe. Todereanu îşi desfăşoară activitatea la Colegiul Naţional Sportiv Cetate Deva. Decizia consilierilor din Deva a venit la scurt timp după ce Consiliul Judeţean Hunedoara a aprobat alocarea sumei de 100.000 de euro pentru susţinerea activităţii sportive a lotului naţional feminin de gimnastică, aflat la Centrul Olimpic din Deva.



12