Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 28 Iunie 2008 / 00:00 653 accesări

Nicolae Linca, singurul român campion olimpic la box, a încetat din viaţă

Fostul pugilist Nicolae Linca, singurul român campion olimpic la box, a încetat din viaţă, vineri seară, în casa sa din satul Feisa, judeţul Alba, unde locuia împreună cu soţia sa şi unde era imobilizat, după ce a fost diagnosticat cu mai multe afecţiuni, între care şi Parkinson post-traumatic. Nicolae Linca, născut la 2 ianuarie 1929, a fost medaliat cu aur la Jocurile Olimpice de la Melbourne (1956, categoria 67 de kilograme), rămînd în istorie după ce a cîştigat finala olimpică din Australia, împotriva irlandezului Fred Treidt, avînd fracturată încheietura mîinii drepte. Din 1990, fostul boxer suferea de coxartroză la şoldul drept şi Parkinson post-traumatic şi a fost diagnosticat şi cu Alzheimer. În cei peste 40 de ani de carieră, Nicolae Linca a disputat 306 meciuri oficiale, din care a pierdut doar 25. În 1973, la 44 de ani, a fost trecut în rezervă de la clubul Dinamo, cu gradul de locotenent-colonel. În decembrie 2005, Nicolae Linca, decedat la vîrsta de 79 de ani, a fost decorat cu Ordinul “Meritul sportiv” clasa I, acordat de Preşedinţia României.

Antrenor cubanez la lotul naţional de box?

Vicepreşedintele Federaţiei Române de Box, Vasile Cîtea, a declarat că la şedinţa Biroului Federal, care va avea loc pe 12 iulie, după încheierea Campionatelor Naţionale, se va discuta posibilitatea aducerii unui antrenor cubanez la lotul naţional. „Am mai încercat o dată să aducem un antrenor străin, dar acela a întîmpinat ceva probleme cu viza. Sperăm ca acum să nu mai fie probleme şi, după Olimpiadă, să avem un antrenor cubanez la lotul naţional. Această decizie a fost luată şi de alte federaţii din Europa şi rezultatele au început deja să se vadă”, a declarat Vasile Cîtea. La Campionatele Naţionale de box pentru seniori, care vor avea loc în perioada 7-12 iulie la Iaşi, sînt aşteptaţi să ia parte peste 100 de sportivi, printre aceştia numărîndu-se şi cei doi pugilişti care vor reprezenta România la Beijing: Ionuţ Gheorghe şi Georgian Popescu.

Platini nu vrea Steaua în Liga Campionilor

Preşedintele UEFA, Michel Platini, a declarat ca în Liga Campionilor nu au ce căuta cluburile implicate în scandaluri de corupţie, precum AC Milan sau FC Porto. Tot într-un scandal de corupţie a fost implicată şi Steaua, care a primit o sancţiune de depunctare ca urmare a cazului “Valiza de la Cluj”. Formaţia AC Milan a fost implicată în scandalul “Calciopoli”, însă în cele din urmă a primit drept de joc în Liga Campionilor, cu toată opoziţia lui Michel Platini. Echipa lui Berlusconi a cîştigat apoi competiţia europeană. În acest an, FC Porto a fost implicată la rîndul ei într-un scandal de corupţie şi iniţial a fost exclusă din Liga Campionilor, dar a avut cîştig de cauză la apel. Platini este dezamăgit de această decizie, el dorind eliminarea din competiţie a cluburilor implicate în cazuri de corupţie. “În urmă cu doi ani am fost împotriva participării lui AC Milan în Liga Campionilor. Din acest motiv nu suport admiterea unui club precum FC Porto, sau a altor cluburi implicate anul acesta în corupţie”, a spus Platini în “Gazzetta dello Sport”. Steaua a primit o penalizare de şapte puncte după ce Gigi Becali i-a promis lui Dorin Goga că îi ofera 100 de mii de euro dacă Universitatea Cluj nu pierde cu CFR Cluj, în ultima etapă a sezonului 2007-2008.

Perjă critică afluxul de jucători străini în Liga I

Fundaşul rapidist Dănuţ Perjă a declarat că sînt prea mulţi jucători străini la formaţiile din Liga I, iar fotbaliştii români îşi pierd locurile de titulari! „Sînt cam mulţi străini în Liga I, nu mai avem loc noi, românii. Şi nici nu plecăm în străinătate. Ai noştri rămîn aici şi vin alţii. E bine însă într-un fel că vin străini, pentru că va creşte concurenţa, iar cei care vor fi mai în formă şi care au valoare vor juca”, a spus fundaşul. Perjă a mai spus că nu îşi poate da seama de valoarea jucătorilor străini transferaţi de Rapid în această vară. „Nu poţi să îţi dai cu părerea despre ei deocamdată, pentru că jucătorii noi au făcut numai antrenamente. Să înceapă jocurile amicale şi vom vedea atunci dacă vom avea un viitor mai bun sau nu. Aducerea de jucători străini e politica clubului, noi, jucătorii, nu putem decît să ne antrenăm şi să luptăm pentru posturile noastre în echipă”, a conchis Perjă.

Ediţiile din 1966 şi 1974 ale Cupei Mondiale, manipulate

Fostul preşedinte al FIFA, Joao Havelange, a lăsat să se înţeleagă, într-un interviu pentru “Folha de Sao Paulo”, că ediţiile Cupei Mondiale din 1966 din Anglia şi din 1974 din Germania au fost manipulate în favoarea ţărilor organizatoare. Brazilianul, în vîrstă de 92 de ani, a mai pronosticat că ediţia din 2014 a Cupei Mondiale, organizată de ţara sa, va fi “excepţională”. “Am fost ales în fruntea FIFA în 1974. Era prea mult să cer să fiu ales şi Brazilia să cîştige CM în acelaşi an”, a spus Havelange, care a condus FIFA pînă în 1998. Înainte de numirea în funcţia de preşedinte a forului mondial, Havelange a fost preşedintele Federatiei Braziliene de Fotbal (CBF), un post pe care l-a ocupat în perioada de aur a fotbalului brazilian (trei Cupe Mondiale cîştigate în 1958, 1962 şi 1970). “Brazilia avea practic aceeaşi echipă în 1966, ca şi în 1962. Preşedinte FIFA era atunci Sir Stanley Rous, un englez. Şi CM se desfăşura în Anglia”, a adăugat Havelange. “Trei arbitri şi şase asistenţi au condus meciurile Braziliei cu Portugalia, Ungaria şi Bulgaria. Şapte dintre ei erau englezi, ceilalţi doi germani. Ideea era pur şi simplu să elimine Brazilia”, a asigurat Havelange. “Germania a intîlnit Uruguay şi arbitrul era englez. Argentina a întîlnit Anglia şi arbitrul era german. Ca din întîmplare, finala s-a jucat între Anglia si Germania”, a subliniat brazilianul. “Anglia nu a mai cîştigat nimic după această Cupă Mondială”, a reamintit Havelange, care a asigurat în schimb că ediţia din 1978, organizată şi cîştigată de Argentina în perioada dictaturii militare, nu a fost manipulată. Pentru Havelange, următorul preşedinte al FIFA, cel care îi va succeda elveţianului Joseph Blatter, ales în 1998, va fi compatriotul său Ricardo Teixeira (actualul preşedinte al CBF), şi următorul va fi fostul căpitan al Franţei, Michel Platini, actualul preşedinte al UEFA. “Nu voi mai fi pe această lume. Platini este excepţional şi inteligent”, a estimat Havelange.

ŢSKA Sofia evită retrogradarea

Campioana Bulgariei, ŢSKA Sofia, privată de Liga Campionilor, îşi va putea apăra titlul naţional dacă îşi rezolvă problema datoriilor pînă la începutul campionatului, pe 4 august, a anunţat Federaţia Bulgară de Fotbal. În caz contrar, clubul va trebui să evolueze în a treia divizie, în sezonul 2008-2009. Mai mult, federaţia a anunţat că ŢSKA va trebui să-şi supună conturile unor controale periodice. În schimb, clubul, de 31 de ori campion al Bulgariei, nu va putea evolua în Liga Campionilor. UEFA i-a retras dreptul de a disputa al treilea tur preliminar din cauza datoriilor şi a impozitelor neplătite în valoare de un milion de euro. Locul său va fi luat de Levski Sofia.

Weiss, noul selecţioner al naţionalei Slovaciei

Federaţia Slovacă de Fotbal l-a numit pe Vladimir Weiss în funcţia de antrenor al naţionalei, iar acesta va prelua banca tehnică a echipei după 30 iunie, atunci cînd actualului selecţioner, Jan Kocian, îi va expira înţelegerea. „Contractul va fi semnat săptămîna viitoare după ce Weiss se va întoarce din Austria”, a declarat secretarul general al Federaţiei slovace, Milos Tomas. Vladimir Weiss (43 de ani) este fost internaţional slovac şi a antrenat în sezonul trecut pe Artmedia Bratislava, formaţie cu care a cucerit titlul naţional şi pe care a dus-o în grupele Champions League în sezonul 2005-2006. De la separarea de Cehoslovacia, în 1993, Slovacia nu a reuşit să se califice niciodată la un turneu final, spre deosebire de Cehia, care a participat la mai multe ediţii ale Campionatului European şi Mondial.

Bulgaria îşi retrage echipele de haltere de la Olimpiadă

Federaţia Bulgară de Haltere a anunţat că îşi va retrage atît echipa masculină cît şi cea feminină de la Jocurile Olimpice de la Beijing, după ce 11 sportivi au fost depistaţi pozitiv cu anabolizante, în urma unor controale efectuate în 8 şi 9 iunie. „În consecinţă, Federaţia Bulgară de Haltere a decis să anuleze participarea echipelor naţionale, atît la masculin cît şi la feminin, la Jocurile Olimpice”, se arată într-un comunicat al forului de profil. Controalele au fost efectuate cu ocazia unui antrenament desfăşurat la Asenovgrad şi au dus la descoperirea substanţei metandienon, un steroid anabolizant interzis, la 11 sportivi bulgari, ale căror nume nu au fost făcute încă publice.



12