Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 16 Ianuarie 2013 / 00:00 520 accesări

DIN LIGA A II-A AR PUTEA RETROGRADA ECHIPELE DE PE LOCURILE 12 ŞI 13

Echipele situatele pe locurile 12 şi 13 la finalul sezonului în cele două serii ale Ligii a II-a la fotbal ar putea retrograda, iar din campionatul următor acest eşalon ar putea fi format din două grupe a câte 14 formaţii, informează site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal. Această propunere a fost discutată, ieri, la Centrul Naţional de Fotbal de la Mogoşoaia, unde a avut loc o întâlnire informală între conducerea şi administraţia FRF cu membrii afiliaţi ai forului. Aceste propuneri vor fi discutate în cadrul Comitetului Executiv al FRF, programat pe 23 ianuarie. FRF a mai precizat că, până la 1 iunie 2014, va fi implementat în mai multe etape Football Management System, care “va însemna realizarea online, la toate categoriile competiţionale, a tuturor operaţiunilor administrative (transferuri, plăţi ale sumelor de transfer, rapoarte de arbitraj şi de observare, delegări de arbitri şi observatori, marketing etc)”.

CAMPIONATUL JUDEŢEAN DE FOTBAL ÎN SALĂ

Asociaţia Judeţeană de Fotbal Constanţa organizează în lunile ianuarie şi februarie ediţia 2013 a Campionatului Judeţean de fotbal în sală. Echipele care doresc să participe se pot înscrie la sediul AJF din strada Ion Bănescu nr. 2, de luni până vineri, între orele 9.00 şi 13.00, până în data de 22 ianuarie 2013. Relaţii suplimentare se pot obţine la numerele de telefon 0241/613.533 şi 0721/028.663. Meciurile vor avea loc în Sala Sporturilor din Techirghiol, începând cu data de 26 ianuarie 2013.

PETRE GRIGORAŞ A PLECAT DE LA PANDURII

Antrenorul Petre Grigoraş şi-a reziliat, ieri, pe cale amiabilă, contractul cu Pandurii Tg. Jiu, a anunţat preşedintele executiv al grupării gorjene, Eugen Pîrvulescu. „Sincer, credeam că Petre Grigoraş va continua la Pandurii, să ducem la capăt un proiect pe care l-am început. Nu ne-am gândit la numele viitorului antrenor. O să vedem cine va fi antrenorul echipei cel puţin pentru returul acestei ediţii de campionat”, a declarat Pârvulescu. El a precizat că înlocuitorul lui Grigoraş va fi tot un tehnician român, posibil Ioan Andone, care va avea drept obiectiv clasarea pe locurile 2-4 în Liga 1. Grigoraş a negat orice conflict cu conducerea clubului şi speră ca succesorul său să reuşească să termine cu Pandurii pe un loc care să-i asigure participarea în Cupele Europene. Grigoraş preluase conducerea tehnică a Pandurilor pe 4 octombrie 2010. În acest sezon, după 19 etape, echipa gorjeană ocupă locul 4 în Liga 1, cu 35 de puncte, la egalitate cu FC Vaslui, formaţia situată pe locul 3. Reunirea lotului echipei pentru ultima parte a campionatului este programată astăzi.

CHIVU AR PUTEA FI OPERAT DIN NOU LA PICIORUL DREPT

Cristian Chivu, fundaşul echipei Internazionale Milano, ar putea fi operat din nou la piciorul drept, el resimţind în continuare dureri după ce a fost operat la un deget în urma unei fracturi, a anunţat, marţi, site-ul canaleinter.it, citând cotidianul Corriere dello Sport. „Chivu joacă strângând din dinţi. El va trebui operat din nou la piciorul drept”, a scris sursa citată. Fundaşul român s-a accidentat la începutul lunii august în timpul unui meci cu echipa Hajduk Split, din play-off-ul UEFA Europa League. Chivu a suferit o luxaţie la un deget de la piciorul drept şi a fost operat la începutul lunii octombrie. Fundaşul român, în vârstă de 32 de ani, a revenit pe teren pe 18 decembrie, într-un meci din Cupa Italiei.

INIESTA, CEL MAI BUN PLAYMAKER AL ANULUI 2012

Mijlocaşul echipei FC Barcelona, Andres Iniesta, a fost desemnat, ieri, cel mai bun playmaker al anului 2012, de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS). Iniesta i-a devansat pe coechipierii săi Xavi Hernandez şi Lionel Messi. Primele zece locuri în acest clasament sunt ocupate de următorii jucători: 1. Andres Iniesta (FC Barcelona / Spania) 146p; 2. Xavi Hernandez (FC Barcelona / Spania) 128p; 3. Lionel Messi (FC Barcelona / Argentina) 98p; 4. Andrea Pirlo (Juventus Torino / Italia) 87p; 5. Mesut Ozil (Real Madrid / Germania) 43p; 6. Cristiano Ronaldo (Real Madrid / Portugalia) 34p; 7. David Silva (Manchester City / Spania) 9p, Yaya Toure (Manchester City / Costa de Fildeş) 9p şi Neymar Da Silva (FC Santos / Brazilia) 9p; 10. Steven Gerrard (FC Liverpool / Anglia) 8p.

NEWCASTLE ÎL VREA PE SIEM DE JONG

Gruparea engleză Newcastle United intenţionează să ofere suma de nouă milioane de lire sterline (aproximativ 11 milioane de euro) pentru transferul lui Siem de Jong, căpitanul echipei Ajax Amsterdam, informează dailymail.co.uk. Newcastle doreşte să-l transfere pe mijlocaşul central al “lăncierilor” încă din această iarnă. În acest sezon, Siem De Jong a înscris şapte goluri în cele 18 meciuri disputate în campionatul olandez. Jucătorul născut în Elveţia mai are doi ani de contract cu Ajax, iar surse olandeze susţin că De Jong ar fi de acord cu un transfer. În vârstă de 23 de ani, Siem De Jong mai este urmărit şi de echipe din Germania unde fratele său, Luuk, evoluează pentru Borussia Monchengladbach. Formaţia Steaua Bucureşti va întâlni echipa olandeză Ajax Amsterdam în 16-imile de finală ale UEFA Europa League. Steaua va juca meciul tur în deplasare, pe 14 februarie, de la ora 20.00, returul urmând să aibă loc în România, pe 21 februarie, de la ora 22.05.

MALAGA FACE APEL LA TAS

Malaga a anunţat, ieri, că va face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) în legătură cu decizia UEFA de excludere din Cupele Europene pentru următoarele patru sezoane, din cauza datoriilor neachitate. „Cu intenţia fermă de a-şi apăra drepturile şi de a dovedi că respectă regulile, clubul andaluz va face apel la TAS în legătură cu decizia UEFA”, a anunţat Malaga. Conducătorii grupării spaniole au explicat că au luat această decizie după ce au primit, luni, “argumentele deciziei UEFA din 21 decembrie 2012”. UEFA a anunţat atunci excluderea “din cupele europene pentru următoarele patru sezoane (2013-14, 2014-15, 2015-16, 2016-17), din cauza datoriilor neachitate”. De asemenea, gruparea Malaga a fost amendată cu suma de 300.000 de euro. Malaga s-a calificat în optimile de final ale Ligii Campionilor, unde va înfrunta pe FC Porto.

MOURINHO VA REVENI ÎNTR-O ZI ÎN FOTBALUL ENGLEZ

Portughezul Jose Mourinho, antrenorul echipei Real Madrid şi fost tehnician al formaţiei Chelsea Londra, a declarat, ieri, într-un mesaj video cu ocazia împlinirii a 150 de ani de existenţă a Federaţiei Engleze de fotbal, că într-o zi va reveni în fotbalul din Anglia. „Ştiu că într-o zi voi reveni pentru că fotbalul englez înseamnă mult pentru mine”, a declarat Mourinho. „Să fac parte din fotbalul englez este o senzaţie deosebită. Atunci savurezi faptul că eşti parte din lumea fotbalului”, a declarat antrenorul portughez, fost antrenor la Chelsea, în perioada 2004-2007. Mourinho mai are contract cu Real Madrid până în 2016.

GORDON STRACHAN, NOUL SELECŢIONER AL SCOŢIEI

Tehnicianul Gordon Strachan a fost numit, ieri, în funcţia de selecţioner al naţionalei Scoţiei, înlocuindu-l pe Craig Leven, demis în noiembrie 2012, a anunţat Federaţia Scoţiană de Fotbal. În vârstă de 55 de ani, Strachan a jucat în cariera sa la echipele FC Aberdeen, Manchester United şi Leeds United şi a pregătit formaţia Celtic Glasgow în perioada 2005-2009. Strachan, de 50 de ori internaţional scoţian, nu a mai pregătit nicio echipă după ce a plecat de la Middlesbrough, în octombrie 2010. Gordon Strachan va debuta pe banca tehnică a Scoţiei în meciul amical cu Estonia, care va avea loc pe 6 februarie, la Pittodrie. Primele meciuri pentru Strachan în preliminariile Cupei Mondiale din 2014 vor avea loc pe 22 martie, cu Ţara Galilor şi pe 26 martie, cu Serbia. Scoţia se află pe ultimul loc în Grupa A a preliminariilor CM din 2014, înregistrând două înfrângeri şi două remize în primele patru meciuri.

MITROGLOU, JUCĂTORUL GREC AL ANULUI

Kostas Mitroglou, atacantul echipei Olympiacos Pireu, a fost desemnat cel mai bun jucător grec al anului 2012, în cadrul ceremoniei organizate, luni, la Atena, de Asociaţia Jucătorilor Profesionişti (PSAP). „Mă simt excelent şi muncesc în fiecare zi pentru a deveni un jucător mai bun. Cred că sunt pe drumul cel bun”, a declarat Mitroglou, în vârstă de 24 de ani. Atacantul belgian Kevin Mirallas a fost desemnat cel mai bun jucător străin din campionatul Greciei. Mirallas, care a fost cedat de Olympiacos Pireu la Everton, a fost golgeterul ediţiei trecute de campionat cu 20 de reuşite. Orestis Karnezis (Panathinaikos Atena) a fost desemnat cel mai bun portar, iar atacantul Panagiotis Vlachodimos, care a fost transferat de Olympiacos Pireu de la Skoda Xanthi, a fost ales cel mai bun tânăr fotbalist. Cel mai bun antrenor a fost desemnat Giorgios Donis, care a plecat de la Atromitos Atena la PAOK Salonic, iar spaniolul Ernesto Valverde, care între timp a ajuns la FC Valencia, a fost ales cel mai bun tehnician străin după ce a câştigat titlul şi Cupa Greciei cu Olympiacos Pireu. PSAP a oferit un premiu special echipei naţionale under-19 a Greciei şi selecţionerului Kostas Tsanas, pentru performanţa de a ajunge în finala Campionatului European, pierdută în faţa Spaniei, scor 0-1.

ERIKSSON, INCLUS ÎN STAFF-UL TEHNIC AL ECHIPEI TSV 1860 MUNCHEN

Suedezul Sven-Goran Eriksson, fost selecţioner al Angliei, va începe un nou capitol în tumultoasa lui carieră, urmând să facă parte din staff-ul tehnic al grupării germane de ligă secundă TSV 1860 Munchen. Eriksson, în vârstă de 64 de ani, va colabora cu antrenorul Alexander Schmidt, a precizat Otto Steiner, directorul executiv al clubului unde este legitimat şi românul Maximilian Nicu. De când a părăsit funcţia de selecţioner al Angliei (2001-2006), Eriksson a antrenat Manchester City (2007-08), naţionala Mexicului (2008-09), naţionala Coastei de Fildeş (2010), Nottingham County (2009-10), Leicester City (2010-11) şi Tero Sasana (Thailanda).

UNAY EMERY, ANTRENOR LA FC SEVILLA

Antrenorul Jose Miguel Gonzalez “Michel” a fost demis de clubul spaniol FC Sevilla, din cauza rezultatelor slabe ale echipei, postul său fiind preluat de Unai Emery. Michel se afla la conducerea tehnică a echipei din februarie 2012. Unai Emery a antrenat ultima dată la Spartak Moscova, formaţie de la care a fost demis în luna noiembrie. FC Sevilla ocupă în prezent locul 12 în clasament, cu doar 22 de puncte acumulate în 19 etape.

MATIC ŞI-A PRELUNGIT CONTRACTUL CU BENFICA

Internaţionalul sârb Nemanja Matic şi-a prelungit contractul cu Benfica Lisabona, noua înţelegere fiind valabilă până în iunie 2018 şi având o clauză de reziliere de 45 de milioane de euro. Precedentul contract al lui Matic era valabil până în 2015 şi avea o clauză de reziliere de 20 de milioane de euro. Matic, în vârstă de 24 de ani, a fost achiziţionat de Benfica în ianuarie 2011, de la Chelsea, ca parte a înţelegerii privind transferul lui David Luiz la gruparea londoneză.

MACHADO VA JUCA LA RAYO VALLECANO

Clubul spaniol de fotbal Rayo Vallecano l-a transferat pe atacantul brazilian Gabriel Machado, care a jucat ultima oară la Steaua Bucureşti. Atacantul de 23 de ani a ajuns gratis la Rayo, după ce nu a jucat niciun meci pentru Steaua în acest sezon, în cea mai mare parte a timpului fiind indisponibil din cauza unei accidentări. Machado, care a venit în Ghencea de la Universitatea Cluj, a bifat doar trei prezenţe în ediţia trecută de campionat. Machado, care a semnat un contract până la finalul stagiunii, cu opţiune de prelungire pentru încă doi ani, şi-a început cariera la Juventude, după care a mai evoluat la Grasshopper şi Stade Nyonnais înainte de a semna în 2009 pentru U. Cluj.



12