Există un model de viaţă revoluţionară pentru toţi traseiştii politici din România. Chiar dacă migraţia politică a fost pusă la zid, tot mai mulţi sînt cei care se închină lui ca un zeu. A ajuns celebru! El este etalonul după care sînt recunoscuţi traseiştii de pe ruta PD-PSD şi retur. Acum, în orice colţ al ţării, sînt evocate faptele de vitejie ale traseiştilor. Alesul poporului a ajuns, în materie de oportunism şi demagogie, o vedetă incontestabilă. Celebritatea sa, după cum mi-a spus, a depăşit cu mult graniţele tuturor judeţelor. Este cu mult mai popular decît toţi cei care, cît de cît, au făcut ceva pentru ţară. Cel despre care vă vorbesc este un veritabil turist politic, dacă mă pot exprima astfel. Ceea ce se distinge în mod deosebit la recuzita sa politică este trusa de adeziuni la un partid sau altul. Pot să spun, fără teama de a greşi, că trusa este un unicat în România. Ea cuprinde o paletă variată şi complexă de adeziuni la toate partidele, indiferent de culoare. Trusa traseistului, ca să-i spunem aşa, arată ca un şevalet. Cum îl apucă dorul de ducă, hop, semnează o adeziune în direcţia politică dorită. Ar putea să-l acuze unii de nestatornicie în politică. Eu pun problema altfel, în cu totul alţi termeni, zic că băiatul ăsta are un permanent dor de ducă prin politichie. Din această cauză, traseistul nu a prins rădăcini în nici un partid. Pe unde s-a dus, şi s-a tot dus, nu a făcut prea mulţi purici. Traseistul are în fiecare buzunar de la vestă cîte o adeziune pregătită în mod adecvat principiilor sale demagogice. Ne-a ameţit, pur şi simplu, de cap cu comunicatele lui de presă din care nu înţelegem niciodată încotro a apucat-o. Poate că nu avem noi simţul orientării politice. Cînd e independent, cînd flutură steagul pesedist, cînd se dă cu Puterea, cînd nu se dă iar cu ea, cînd ne zice că prin venele lui a curs tot timpul sînge de pesedist, cînd e pedist! Traseistul făţarnic dispune de o partitură bogată şi diversă. Un oportunist autentic trebuie să fie şi un actor desăvîrşit. Se înţelege de la sine că dumnealui are în acelaşi buzunar de la vestă şi o gamă întreagă de măşti. Adeziunea şi masca. Desigur, în funcţie de noua coloratură politică. Traseistul reprezintă un fenomen din toate punctele de vedere. În primul rînd, are o putere de convingere soră cu moartea. Nici nu i se ia bine vopseaua de la un partid şi dumnealui se şi înmatriculează la altă formaţiune politică! Trece foarte repede de la o stare politică la alta. Rîde la comandă, dacă e la Putere, plînge duios dacă a ajuns în Opoziţie, se tînguie, după cum fac muierile politice, ne dă lecţii ca pediştii, joacă la două capete ca şi conservatorii. Stai şi te întrebi cum o putea alesul ăsta să interpreteze atîtea roluri! E drept, au existat şi momente de confuzie, cînd şmecherul traseist a mai încurcat doctrinele şi a confundat şefii de partid. Omul adeziune, cum i se mai spune, este un optimist. În ciuda faptului că, de la o vreme încoace, calcă într-o veselie în străchini, se dă băţos ca toţi cei de la Putere. Individul este tipul de tupeist care te face să crezi că dacă nu există el se alege praful de partidul care îl refuză! Pe unde se duce dumnealui umblă numai cu nasul pe sus, în ciuda faptului că, în ultima perioadă, l-au cam azvîrlit toţi de peste tot, iar acum riscă să facă tuşa. Adezionarul speră să mai prindă un loc pe lista ciolanului. Nu contează unde, pentru că se poate adapta din mers oricărei doctrine, dar, în mod deosebit, doctrinei ciolanului. Trecînd frecvent dintr-o parte în alta, sărind cînd pe capra Puterii, cînd pe cea a Opoziţiei, a învăţat pe de rost toate partiturile. Are şi el o meteahnă, umblă după copite de cai morţi. Cînd găseşte cîte una o aruncă peste umăr. Speră să-i poarte noroc. Mai bine ar purta cască de protecţie!