Victorie fără emoţii pentru handbalistele de la CS Tomis

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal (f) / LN-15: CS Tomis Constanţa - Rapid CFR Bucureşti 27-22

Victorie fără emoţii pentru handbalistele de la CS Tomis

Sport 22 Ianuarie 2007 / 00:00 678 accesări

Candidată la un loc de cupă europeană, echipa feminină de handbal CS Tomis a debutat cu dreptul în anul 2007, învingînd sîmbătă, pe teren propriu, pe Rapid CFR Bucureşti, cu scorul de 27-22, în etapa a 15-a a Ligii Naţionale. Mari favorite, conform clasamentului, dar şi diferenţei de valoare dintre cele două grupări, constănţencele au început jocul destul de moale, neluînd în seamă avertismentul antrenorului Dumitru Muşi, care atrăsese atenţia asupra stilului arţăgos al giuleştencelor. Drept urmare, începutul jocului a fost extrem de echilibrat, cele două formaţii succedîndu-se la conducere. Plusul de valoare al gazdelor a început să facă diferenţa abia spre finalul primei reprize şi cu ajutorul interului Loredana Mateescu, CS Tomis a intrat la puază cu un avantaj de patru goluri, 15-11. În ciuda eforturilor făcute de bucureştence, elevele lui Dumitru Muşi au continuat să se distanţeze, avînd şi un avantaj de opt goluri. În ultimele minute, tehnicianul constănţean a aruncat în luptă şi jucătoarele mai puţin experimentate, astfel că diferenţa la final a fost de doar cinci lungimi, 27-22. “Sînt mulţumit de rezultat, dar nu şi de jocul echipei. Jucătoarele mai tinere nu-şi asumă responsabilităţi în joc şi au crezut că este o muncă uşoară împotriva Rapidului. Mi-aş fi dorit o evoluţie mai consistentă, mai ales că ne pregătim şi pentru cupele europene, dar nu am reuşit să gestionăm jocul. A existat prea multă grabă, motiv pentru care am ratat foarte mult singuri cu portarul. Druţu şi Stoica au nevoie de experienţă, mai ales că avem un traseu dificil în care poţi rezista cu greu cu doar şase-şapte jucătoare de bază”, a spus Dumitru Muşi la finalul disputei.

Au marcat: Mateescu 11, Durac-Marcu 5, Druţu 5, Dospin 2, Pîrîianu 2, A.Stoica 1, Duican-Georgescu 1 - pentru Tomis, respective Stanciu 7, Cruceanu 3, Dincă 3, Doica 2, Geană 2, Rahnea 2, Chiţulescu 1, Nicolescu 1, Dobrin 1 - pentru Rapid. Celelalte rezultate ale etapei: Universitatea Cluj - Mureşul Tg. Mureş 34-21; CSM Cetate Deva - HCM Roman 23-23; HC Zalău - HCM Baia Mare 21-29; Rulmentul Braşov - Oţelul Galaţi 22-16; Astral Buzău - Oltchim Rm. Vîlcea 26-38; Dunărea Brăila - Universitatea Timişoara 49-15.

1. Oltchim Rm. Vîlcea 15 15 0 0 535-333 30

2. Rulmentul Braşov 15 13 0 2 424-327 26

3. U. Jolidon Cluj 15 12 0 3 440-382 24

4. Dunărea Brăila 15 9 1 5 429-381 19

5. TOMIS CONSTANŢA 15 9 1 5 367-375 19

6. Astral Poşta Cîlnău 15 8 0 7 425-394 16

7. HCM Baia Mare 15 8 0 7 389-372 16

8. HCM Roman 15 7 1 7 393-419 15

9. CSM Cetate Deva 15 6 2 7 370-372 14

10. Oţelul Galaţi 15 6 0 9 359-366 12

11. Rapid CFR Bucureşti 15 4 0 11 376-419 8

12. HC Zalău 15 3 2 10 348-399 8

13. U. Timişoara 15 1 1 13 363-534 3

14. Mureşul Tg. Mureş 15 0 0 15 349-494 0



12