Andreea Ana, din Mangalia, vicecampioană mondială la lupte

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Andreea Ana, din Mangalia, vicecampioană mondială la lupte

Sport 10 Septembrie 2017 / 16:34 1191 accesări

La 16 ani, luptătoarea Andreea Ana este dublă vicecampioană mondială de cadete

La 16 ani, luptătoarea Andreea Ana este dublă vicecampioană mondială de cadete

Duminică s-au încheiat la Atena Campionatele Mondiale de lupte pentru cadeți și cadete, competiție la cluburile din județul Constanța au fost reprezentate de sportiva Andreea Ana, legitimată la CS Mangalia și antrenată de Marian Oancea. Ea a dus singura medalie pentru delegația României în capitala Greciei, argint la categoria 52 kg! Vicecampioană mondială de cadete și anul trecut, la Tbilisi (Georgia), Andreea-Beatrice Ana a ratat din nou titlul mondial, fiind învinsă la puncte în finală, scor 3-0, de japoneza Yuzuka Inagaki.

Până a ajunge în finala competiției, sportiva din Mangalia a câștigat meciurile cu germanca Josefine Maria Purschke, în optimi de finală, prin superioritate (10-0), cu moldoveanca Mariana Drăguțan, în sferturi de finală, scor 8-0, și cu indianca Minakshi Minakshi, în semifinale, scor 8-2.



12