Anul 2015 a fost întâmpinat cu un spectacol de lumină și culoare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Anul 2015 a fost întâmpinat cu un spectacol de lumină și culoare

Externe 01 Ianuarie 2015 / 13:34 334 accesări

Oamenii din întreaga lume au întâmpinat Noul An cu spectacole de lumini și culoare. Românii au petrecut noaptea dintre ani în stradă, în cluburi, la prieteni sau pur şi simplu în liniștea de acasă. Piața Constituției din București, unde s-a organizat un revelion în aer liber pentru al șaptelea an consecutiv, a atins un record absolut. În ciuda frigului, 100.000 de oameni au venit să întâmpine Noul An în aer liber și să se bucure de spectacolul de sunet și lumină. Zecile de mii de oameni au aşteaptat Anul Nou în stradă, cu şampanii răcite natural, la minus 14 grade Celsius, cât se anunţa pentru miezul nopţii. Piaţa Constituţiei a răsunat de hituri şi de zgomotul artificiilor, într-un spectacol grandios, unde au cântat cei mai în vogă artiști. Ziua de 1 ianuarie a început în arhipelagul Kiribati şi insulele Samoa, în Noua Zeelandă, Australia şi Japonia. Cum era de aşteptat, Sydney-ul este imposibil de detronat când vine vorba despre spectacolul artificiilor. Dar nici Dubaiul nu a fost mai prejos. A fost un spectacol grandios de lumină şi culoare în portul din Sydney. Aproape 8 tone de artificii, lansate din 130 de locuri, au strălucit timp de 15 minute pe cer sub privirile a un milion şi jumătate de oameni. Numai pentru spectacolul pirotehnic, autorităţile din Sydney au cheltuit 750 de mii de dolari, dintr-un buget total de 7,2 milioane de dolari alocat petrecerii de Revelion. Noua Zeelandă a sărbătorit venirea noului an cu două ore înaintea Australiei. Şi a marcat momentul cu un uriaş foc de artificii lansat de pe Sky Tower din Auckland, cea mai înaltă clădire din emisfera sudică. Zeci de mii de oameni au asistat la spectacolul pirotehnic. Spectacole impresionante de lumini au fost și în Hong Kong, China, Taiwan şi Thailanda.



Ştiri recomandate

12