Asistenţii medicali români nu vor mai fi discriminaţi!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Aceleaşi drepturi cu cei din străinătate

Asistenţii medicali români nu vor mai fi discriminaţi!

Sănătate 04 Iunie 2014 / 00:00 1155 accesări

S-a eliminat discriminarea în sectorul sanitar! Asistenţii medicali din România nu vor mai întâmpina dificultăţi atunci când vor să părăsească ţara, din cauza diplomelor pe care nu toate statele europene le recunoşteau. Problema lor a fost sesizată chiar de preşedintele Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (OAMGMAMR), totodată preşedinte al OAMGMAMR, filiala Constanţa, Mircea Timofte, atât la nivel naţional, cât şi internaţional. Eforturile pentru câştigarea drepturilor asistenţilor medicali n-au fost în zadar. Ei vor avea, în curând, aceleaşi drepturi cu colegii lor din UE. Astfel, la Constanţa, între 3 şi 4 iunie, la Liceul Teoretic „George Emil Palade” (liceul sanitar) are loc un program de formare a formatorilor de la nivel post-liceal pentru revalorizarea diplomelor, acţiune la care participă atât reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN), ai OAMGMAMR, cât şi experţi din Franţa etc. „În Europa sunt şapte profesii reglementate sectorial în scopul protecţiei populaţiei, printre care şi cea de asistent medical. Pentru aceste profesii există criterii minime de formare, pe care România nu le-a îndeplinit până la aderarea la UE. După aderare, formarea se face conform criteriilor. Noi, în UE, am intrat cu cetăţeni care au dreptul la circulaţie, iar diplomele lor trebuie recunoscute. Asistenţii noştri aveau dificultăţi în recunoaşterea diplomelor pentru că nu îndeplineau criteriile. În urma acestui program care se derulează la Constanţa, pe care l-am pus la punct cu CE, diplomele asistenţilor medicali vor fi, în sfârşit, recunoscute”, a declarat, pentru ziarul „Telegraf”, preşedintele OAMGMAMR, Mircea Timofte.

ÎN SISTEMUL SANITAR ROMÂNESC SUNT APROXIMATIV 59.000 DE ASISTENŢI MEDICALI CU DIPLOME NECONFORME, CARE VOR BENEFICIA DE RECUNOAŞTERE ÎN URMA REVALORIZĂRII, ŞI APROXIMATIV 970 CU DIPLOME DE COLEGIU UNIVERSITAR, CARE NU SUNT RECUNOSCUTE.

La rândul său, directorul de cercetare medicală al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Constanţa, dr. Cătălin Grasa, prezent la acţiune, s-a arătat încântat că asistenţii medicali din România au un nivel de pregătire similar celor din Europa. „Vreau să-i felicit pe cei care au reuşit să obţină acest drept”, a spus directorul. Philippe Daniel Testa, expert francez, a declarat, pentru ziarul „Telegraf”, că va demara un program de upgradare astfel încât Ministerul Sănătăţii şi OAMGMAMR să-l pună în aplicare, iar asistenţii medicali din România să beneficieze de drepturi egale.

DIN TOAMNĂ, CURSURI DE UN AN Potrivit preşedintelui OAMGMAMR, programul va fi gestionat de MEN, prin şcolile post-liceale de stat şi prin universitate. Astfel, toţi asistenţii medicali ce se află în această situaţie pot începe, din toamnă, înscrierile la un curs cu o durată de aproximativ un an. Deocamdată nu au fost stabilite detaliile, dar imediat ce vor fi făcute cunoscute, le vom prezenta. Totdată, reprezentanţii asistenţilor medicali din România dau asigurări că aceştia nu vor părăsi ţara pe capete odată ce vor intra în posesia diplomelor recunoscute în UE. În ceea ce priveşte exodul cadrelor medicale medii, Mircea Timofte a precizat că cifrele sunt constante - aproximativ 10.000 de asistenţi medicali. „În fiecare an pleacă 1.000 - 2.000 - 3.000, dar sunt mulţi care se şi întorc”, a declarat el. În UE, un asistent medical poate obţine lunar chiar şi 2.500 de euro, în funcţie de spital, în vreme ce venitul din România este de aproximativ 700 de euro, în funcţie de vechime şi de unitatea sanitară unde profesează.



12