Bâlbâială la FRA în privința cazului de dopaj al Mirelei Lavric

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Atletism

Bâlbâială la FRA în privința cazului de dopaj al Mirelei Lavric

Sport 12 Aprilie 2016 / 17:17 1930 accesări
Președintele FRA, Sandu Ion, a declarat că federația a aflat abia la 7 martie că Meldonium a devenit medicament interzis

Președintele FRA, Sandu Ion, a declarat că federația a aflat abia la 7 martie că Meldonium a devenit medicament interzis

Anunțul privind depistarea uneia dintre cele mai bune sprintere din România, Mirela Lavric, pozitiv la Meldonium, un medicament aflat pe lista celor interzise, a fost primit cu stupoare la Federația Română de Atletism. În mod surprinzător, președintele acestui for, Sandu Ion, a declarat că nu se știa de faptul că Meldonium a fost interzis, chiar dacă acest lucru fusese anunțat oficial la finalul anului trecut. „Este o situaţie greu de gestionat. Mirela a recunoscut că a făcut acest lucru, la prescripţia medicului Vasile Oşean, și a luat acest medicament ultima dată în luna decembrie. Federaţia Internaţională de Atletism a făcut controalele. Au fost controlate și ea, și Răzor, iar Federaţia Română de Atletism a aflat abia la 7 martie că acest medicament se află pe lista celor interzise. Nu se ştie cât timp rămâne în organism acest medicament. Consider că este o lipsă de comunicare între medici şi sportivi. Probabil cineva ascunde ceva, asta este tot ce pot să spun. Tot ce putem să facem e să facem controale şi să declare pe propria răspundere că nu au luat sau, dacă au luat, ce au luat. Alte arme sau pârghii nu avem”, a explicat Sandu Ion. Pentru că Lavric a fost depistată pozitiv în timpul Campionatelor Mondiale de atletism în sală de la Portland, România va pierde mai mult ca sigur medalia de bronz cucerită în proba de ștafetă 4x400m, din care au mai făcut parte Adelina Pastor, Andrea Miklos și Bianca Răzor.

RISCĂ O SUSPENDARE DRASTICĂ

Președinta Agenției Naționale Anti-Doping (ANAD), Graziela Vâjâială, a declarat, marți, că Lavric riscă între doi și patru ani de suspendare. „Noi am aflat luni după-amiază, pentru că am primit o înștiințare de la Federația Internațională de Atletism. Este primul caz de acest fel din România Pentru substanțele acestea este o suspendare de patru ani. Dacă recunoaște imediat, cere suspendare provizorie și are dosar medical, suspendarea se poate reduce până la doi ani. Lista medicamentelor interzise a fost pusă pe site-ul agenției la 29 decembrie 2015, tocmai pentru că de la 1 ianuarie era în vigoare. În martie, am mai dat o atenționare la Meldonium, după cazul Șarapova. Mai mult decât atât, am trimis adresa la toate federațiile să explicăm ce este cu acest Meldonium”, a spus Vâjială.

Citește și:

Atleta Mirela Lavric a fost depistată pozitiv cu Meldonium

Scandalul de dopaj cu Meldonium ia amploare în Rusia

O atletă din Norvegia, depistată pozitiv la meldonium



12