Expoziții și lansare de carte la Mănăstirea Dervent

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Expoziții și lansare de carte la Mănăstirea Dervent

Cultură 18 Iulie 2014 / 00:00 667 accesări

Cei care prețuiesc frumosul și sunt în căutarea armoniei sunt așteptați, astăzi, la Mănăstirea Dervent, acolo unde se vor desfășura, de la ora 17.00, trei evenimente speciale. Este vorba despre vernisajul expoziției care pune punct celei de-a IX-a ediții a Taberei Internaţionale de Creaţie „Dunărea şi Dobrogea creştină” și de două momente speciale organizate întru pomenirea părintelui Arsenie Papacioc (13 august 1914 - 19 iulie 2011), la trei ani de la trecerea în eternitate. Primul eveniment este rodul muncii artiștilor din România, Bulgaria, Turcia, Spania și Egipt, care au vizitat Dobrogea și au pictat Derventul, în liniștea care domnește peste așezământul monahal.

După periplul cromatic pe pământul apostolic al Dobrogei, unde Apostolul Andrei, Cel Întâi Chemat, a propovăduit învățătura lui Hristos, va fi deschisă expoziția „Iubirea cu fapta: Părintele Arsenie Papacioc”, realizată în colaborare cu Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Aceasta își propune să ilustreze viața marelui duhovnic prin documente din arhivele Securității. După aceea, cei prezenți vor asista, tot la Mănăstirea Dervent, la lansarea volumului „Am înțeles rostul meu. Părintele Arsenie în dosarele Securității”.

La aceste manifestări culturale sunt așteptați Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, și preşedintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, Radu Preda.

Proiectul cultural „Dunărea şi Dobrogea creştină”, inițiat de Mănăstirea Dervent, sub înaltul patronaj al Arhiepiscopiei Tomisului, este coordonat de părintele stareț arhimandrit Andrei Tudor, monahul Efrem și criticul de artă dr. Alice Dinculescu.



12